”Lovitură istorică dată traficanților de droguri”. Navă cu peste 30 de tone de cocaină, capturată în Atlantic

Navă cu peste 30 de tone de cocaină, capturată în Atlantic / Profimedia Images
5 May 2026, 14:00

Poliția spaniolă a confiscat ceea ce se consideră a fi cea mai mare captură de cocaină din istoria țării, de pe o navă din Oceanul Atlantic, relatează BBC.

Au fost descoperite între 30.000 și 45.000 kg de cocaină atunci când Garda Civilă a interceptat un cargobot în apele internaționale, a anunțat principalul sindicat al instituției, AUGC.

Acesta a calificat acțiunea drept „o lovitură istorică dată traficului de droguri”.

20 de arestări, anchetă discretă

Nava a fost interceptată vineri în largul Insulelor Canare din Spania, iar aproximativ 20 de persoane au fost arestate, a declarat AUGC agenției de știri AFP.

Nava venise din Sierra Leone și se îndrepta spre Libia.

Garda Civilă a refuzat să ofere detalii despre anchetă din motive legale.

Ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, a declarat reporterilor la Madrid că această captură este „una dintre cele mai mari, nu doar la nivel național, ci și internațional”.

Garda Civilă a publicat o fotografie pe X în care se vedeau drogurile înghesuite în cala navei interceptate.

„Astăzi se scrie istorie în cadrul Serviciului Maritim al Gărzii Civile”, a scris aceasta.

„Interceptată în apele internaționale, cea mai mare captură cunoscută: între 30.000 și 45.000 kg de cocaină la bordul unui cargobot.”

În timp ce nava se îndrepta spre Libia, AFP a relatat că, având în vedere modul în care s-au desfășurat operațiunile anterioare, se presupune că urma să descarce drogurile pe nave mai mici, în vederea distribuției în Europa.

În ianuarie, autoritățile spaniole au efectuat cea mai mare captură de cocaină pe mare, de pe o navă care transporta aproape 10 tone.

”Imagini șocante”

La Voz del Sur a oferit mai multe detalii despre operațiunea forțelor spaniole de coastă.

Garda Civilă a capturat în largul mării un cargobot încărcat cu o cantitate uriașă de cocaină, care ar putea fi considerată una dintre cele mai mari capturi înregistrate până în prezent în Spania.

Operațiunea s-a desfășurat în apele Atlanticului și rămâne sub secretul anchetei. Cele mai șocante aspecte au fost imaginile operațiunii.

Nava interceptată, numită Arconian și sub pavilionul Comorelor, a ajuns duminică seara târziu în portul Las Palmas de Gran Canaria”, au scris jurnaliștii din sudul Spaniei, care au publicat și o filmare pe site-ul ziarului..

Guardia Civil, discreție maximă în continuare

Nava fost escortată de o patrulă a Gărzii Civile, alături de membrii echipajului său.

Ancheta se află sub controlul Audienței Naționale (n.r. – un tribunal special care anchetează și judecă marile infracțiuni din Spania, dar decizia definitivă îi aparține altei instanțe, Tribunalul Suprem), motiv pentru care Garda Civilă a refuzat să ofere, deocamdată, detalii oficiale despre intervenție.

Dimensiunea stocului, însă, a transformat operațiunea într-una dintre cele mai mari lovituri recente împotriva rețelelor internaționale de trafic de droguri.

Un cargobot escortat până la Las Palmas după ce a fost interceptat în Atlantic.

Siera Leone -Africa, punctul de plecare

Conform surselor citate din cadrul anchetei, nava comercială plecase din Freetown, în Sierra Leone, pe 22 aprilie.

Ruta sa declarată indica portul Bengazi, din Libia, deși a fost interceptat înainte de a ajunge la destinație.

Asociația Unificată a Gărzii Civile, principalul sindicat al instituției – AUGC -, a subliniat că nava „Duque de Ahumada” a scris „istorie” în cadrul Serviciului Maritim al Gărzii Civile prin interceptarea în larg a ceea ce descrie ca fiind „cea mai mare captură cunoscută”.

Asociația estimează cantitatea confiscată la 30.000-45.000 de kilograme de cocaină aflate la bordul cargobotului. Dacă aceste cifre se vor confirma, operațiunea ar reprezenta o lovitură de o amploare enormă împotriva traficului internațional de droguri.

Acel transport a fost descărcat în Santa Cruz de Tenerife și cântărea aproape zece tone, conținând 9.994 de kilograme de cocaină. Conform precizărilor făcute atunci de poliție, era vorba despre cel mai mare transport capturat pe mare în întreaga Europă până la acea dată.

O operațiune secretă care ar putea stabili un record în Spania

Noua intervenție a Gărzii Civile se anunță ca un posibil record în Spania, deși operațiunea se desfășoară în continuare în secret și fără date oficiale detaliate din partea Gărzii Civile.

Se menține prudența pe măsură ce avansează procedurile dispuse de Audiencia Nacional. La nivel mondial, una dintre cele mai mari capturi cunoscute a fost confiscată în anul 2019 la sosirea sa la Terminalul Maritim Packer din Filadelfia, în Statele Unite, cu 20 de tone de cocaină la bord.

De această dată, cargoul Arconian a fost transportat în portul Las Palmas de Gran Canaria după ce a fost capturat în Atlantic.

Rutele comerciale, ținta traficanților

Imaginile difuzate reflectă o intervenție în largul mării, cu membrii echipajului reținuți și materialul confiscat la bord.

Operațiunea se înscrie în cadrul luptei împotriva rețelelor internaționale de trafic de droguri, care utilizează rutele maritime și navele comerciale pentru a transporta cantități mari de droguri între continente.

Deocamdată, Garda Civilă nu a oferit mai multe detalii cu privire la numărul membrilor echipajului, rezultatul complet al percheziției sau procedurile deschise.

Secretul de instrucție împiedică cunoașterea amplorii totale a unei intervenții care se conturează deja ca una dintre cele mai importante lovituri date traficului de droguri.

Nava rămâne în Las Palmas de Gran Canaria în timp ce ancheta judiciară continuă. Amploarea atribuită capturii și desfășurarea operațiunii plasează această operațiune printre cele mai impresionante din ultimii ani în apele Atlanticului, scriu jurnaliștii spanioli.

——————–

TAG-uri:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite