Locatarii blocului din Galați lovit de dronă au revenit în apartamente
La Galați, locatarii blocului lovit de o dronă rusească încearcă să-şi revină după şocul prin care au trecut. Cei mai mulţi s-au întors în apartamente şi îşi evaluează pagubele. Femeia rănită şi fiul ei rămân deocamdată în spital. După externare vor merge într-o locuința temporară, pregătită de autorități.
La patru zile de la șocul trăit, locatarii blocului s-au reîntors în apartamente. Resimt încă acele clipe de groază. În bloc a fost reluat curentul electric. Gazele rămân închise până la sfârșitul săptămânii.
Cei doi răniți în explozie, o femeie și fiul ei, au nevoie în continuare de îngrijiri medicale și sunt în spital. Nu se vor putea întoarce în apartament până când nu vor fi făcute reparațiile necesare.
În urma exploziei de joi noaptea, mai multe mașini parcate în spatele blocului au fost avariate. Proprietarii își fac în aceste zile dosarele și așteaptă despăgubiri.
Locatarii au început să revină, rând pe rând, în apartamente, unii dintre ei au venit chiar de sâmbătă, a transmis pentru Telejurnal corespondentul TVR la Galați, Alina Salanţi. Ei evoluează pagubele. Sunt multe geamuri sparte în urma exploziei de joi noaptea. Se tem în cotnionuare pentru viața lor, dau spun că nu au încotro, trebuie să-și revină încet-încet și spun că nu s-ar muta din Galați.
Singurii care nu au revenit în apartament sunt femeia de 52 de ani și fiul de 14 ani, ei sunt în continuare în spital, starea lor de sănătate este una foarte bună și este foarte posibil ca mâine să fie externați.
Primăria Galați a promis că le va pune la dispoziție provizoriu un apartament și și-a luat obligația de a le reface casa lovită.
Locatarii au deocamdată doar curent electric. Gazele nu au fost pornite, în urmă cu câteva zile se vorbea că este o fisură la o țeavă de la etajul al cincilea și Distrigaz vrea să facă verificări.

