Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir: Săptămâna viitoare am toată încrederea că se va cristaliza o majoritate şi un guvern
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că săptămâna viitoare ar putea fi decisivă pentru formarea unui nou guvern şi susţine că negocierile politice se apropie de un punct de clarificare. Social-democraţii spun că sunt pregătiţi pentru toate scenariile, însă preferă instalarea unui guvern politic cu susţinere parlamentară, fără a exclude însă varianta unui premier tehnocrat.
“Haideţi să vedem ce se va întâmpla după negocierile de la Cotroceni. Eu am constatat un singur lucru, că polul reformist de orientare neomarxistă are un singur obiectiv, există un om, Ilie Bolojan, în jurul căruia se învârte toată scena politică. Aşa cred ei. Noi credem că există viaţă, şi mai ales guvernare, şi dincolo de Ilie Bolojan. Săptămâna viitoare am toată încrederea că se va cristaliza o majoritate şi un guvern care să poată guverna România pentru că suntem deja pe un drum extrem de rău în ceea ce priveşte situaţia economică. Să vedem care este propunerea până la urmă a preşedintelui României, pentru că domnia sa are atributul de a nominaliza primul ministru. Eu am spus că nu excludem această variantă, dar nu este prima noastră opţiune. Eu cred că se poate degaja o majoritate cu un premier politic”, a adăugat Zamfir, potrivit Agerpres.
El a explicat că PSD merge la negocieri cu toate opţiunile pe masă, dar rămâne prioritară formula politică.
“La negocieri, PSD merge cu toate variantele pe masă, prima opţiune este aceea de a avea un guvern din care să facă parte actualele partide care au compus până acum coaliţia, dar nici varianta unui guvern minoritar nu este exclusă. Nu este o variantă de exclus cea a premierului tehnocrat, dar nu este una de dorit prima opţiune. Este evident să avem un guvern politic cu susţinere parlamentară. Sorin Grindeanu este preşedintele PSD şi este prima opţiune pentru a ocupa funcţia de premier, dar nu excludem ca primul ministru să vină şi din altă zone, inclusiv un premier tehnocrat, dacă nu se ajunge la o înţelegere rapidă. E de dorit un profil economic, pentru că iată am avut un prim ministru, pe Ilie Bolojan, care a demonstrat că la capitolul economie este foarte deficitar, de aia suntem şi în situaţia gravă în care suntem acum. Inflaţia s-a dublat, puterea de cumpărare a românilor a scăzut, economia este într-un trend de scădere accelerată şi ăsta a fost şi motivul pentru care am decis să-l înlocuim pe Ilie Bolojan, tocmai ca să schimbăm direcţia României”, a afirmat Zamfir, la Senat.
Întrebat despre opoziţia PNL pentru un guvern minoritar, Zamfir a răspuns: “Nu ştiu altă poziţie a PNL decât aceea de a-l susţine ca premier pe Ilie Bolojan, opţiune care, din punctul nostru de vedere, este una exclusă. Intenţia lor de a-l propune din nou pe Ilie Bolojan ca premier este limpede că este sortită eşecului. Nu cred că îşi imaginează cineva că un prim ministru care a fost demis cu 281 de voturi săptămâna trecută va putea fi reinvestit săptămâna viitoare de către Parlament. Aşadar, opţiunea este una sortită eşecului. Cred, în continuare, că putem degaja împreună o majoritate care să poată să dea un prim-ministru politic”.

