Duminică 22 iunie 2025 | București 29˚C / Senin

Legea Anastasia, ignorată de mulți conducători auto. 3.700 de dosare penale pentru șoferi sub influența drogurilor, în 2023

9 mai 2024, 14:45

Legea Anastasia, intrată în vigoare vara trecută şi menită să îi descurajeze pe șoferii care se urcă la volan sub influența alcoolului sau drogurilor, pare să nu îi sperie pe aceștia. Numai în minivacanța de 1 Mai, polițiștii au reținut aproape 300 de permise de conducere pentru consumul de alcool și 40 pentru substanțe interzise.

Numărul şoferilor care conduc sub influenţa drogurilor pe drumurile din România este îngrijorător, potrivit Poliţiei Române.

Dacă în 2022 peste 2.800 de șoferi s-au ales cu dosare penale, în 2023 numărul acestora a crescut cu aproape 1.000. Tot anul trecut, 55 de accidente mortale au fost produse de șoferi care se aflau sub influența alcoolului ori substanțelor interzise și 36 au fost cauzate de şoferi fără permis.

Adrian Cuculis, avocat: Tinerii nu conștientizează riscurile la care se expun ei, bineînțeles familia lor. Creșterea numărului de accidente probabil că rezidă din lipsa de educație, lipsa de procupare a părinților.

Sorin Ene, pilot auto: Conducătorul auto care a produs un accident și a fost depistat sub influența drogurilor sau alcoolului să îi se interzică dreptul pe viață la a conduce. Este foarte simplu. Te-ai suit la volan? Închisoare. Așa ar trebui să sune legile, nu să stopăm, ci ușor ușor să putem să scădem acest număr fantastic.

Specialiștii spun că cei care ajung să conducă sub influența drogurilor sau a alcoolului, în special tinerii, sunt împinși de anturaj.

Lucian Diniță, fost ofițer Poliția Rutieră: În primul rând este inconștientă și în al doilea rând actul de bravură, de șmecherie. Explicațiile sunt mult mai ample și e chestia că „hai să fim și noi în trend”. România are o mare problemă: educația. Dacă îl formezi pe copil de mic la grădiniță și în școală gimnazială, îi creezi niște deprinderi. Poți face apel la conștiință, îi rămâne profund. Culmea este că conceptul de educație rutieră a fost preluat de țările vestice din România.

Cătălin Codescu, preşedinte, Asociaţia Victimelor Accidentelor Rutiere: Este îngrijorător ce se întâmplă pe drumurile publice cu acești conducători auto care nu se sperie de lege. Pentru ei Legea Anastasia nu există. Trebuie în opinia noastră să fie înăsprită legea penală și Legea Anastasia nu este suficient de aspră pentru a descuraja astfel de comportamente în trafic.

Legea Anastasia, care a intrat în vigoare anul trecut pe 7 iulie, prevede că șoferii care au condus un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor interzise sau fără drept de conducere și care comit accidente mortale sunt pedepsiți cu închisoarea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite