Laura Codruța Kovesi, în vizită oficială în Republica Moldova

Potrivit Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Laura Codruța Kovesi ar urma să aibă mai multe întrevederi cu reprezentanți ai guvernării, inclusiv cu presedinta Maia Sandu.
În ianuarie 2021, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Bruxelles cu procurorul-șef a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Maia Sandu spunea atunci că vrea să colaboreze cu instituția europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiției în Republica Moldova.
Din septembrie 2019, Laura Codruța Kovesi ocupă funcția de procuror-șef al Parchetului European, pe o perioadă de 7 ani.