Lapoviță, ninsoare și vânt, în primul episod de iarnă din acest an. La București sunt așteptați primii fulgi de zăpadă. De luni, vremea se încălzește

17 noiembrie 2023, 19:05

O zi de vineri mohorâtă și fără soare le-a amintit bucureștenilor că iarna își face ușor loc în peisaj. În unele zone, anotimpul rece domină deja atmosfera. Mai multe avertizări de vreme rea cu ninsori și vânt puternic au fost emise de meteorologi pentru prima zi de weekend.

Șoferii sunt sfătuiți să nu plece la drum fără mașini echipate de iarnă. Iar drumarii sunt pregătiți să intervină dacă va fi nevoie. Direcția regională de drumuri și poduri Buzău are în administrare peste 1300 de kilometri de drumuri naționale, în 4 județe.

Nici anul acesta șoselele naționale nu vor fi protejate de perdele forestiere, ci de parazăpezi care vor fi montate pe o distanță de 74 de kilometri în județele Buzău, Vrancea, Brăila și Galați.

Până duminică dimineața, litoralul se va afla sub cod portocaliu de vânt puternic. Rafale și de 100 de kilometri pe oră vor agita puternic apa Mării Negre. Vântul va sufla cu putere și în sudul Moldovei și în estul Munteniei.

De luni, vremea se mai încălzește. În vest, sud și centru temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă. Chiar și cu episoade de frig, meteorologii spun că anul 2023 ar putea fi cel mai călduros din România, de la 1900 și până în prezent.

CITIȚI ȘI:

Iarna vine din sud-vest și cuprinde treptat centrul și jumătatea de est a țării. Cod galben și cod portocaliu de vânt și viscol până duminică dimineața

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite