Lansare de rachete dinspre Gaza spre Israel. Egiptul mediază conflictul

Cel puţin 39 de rachete au fost trase de Jihadul Islamic dinspre Gaza, în noaptea de vineri spre sâmbătă, asupra teritoriului israelian, fără a provoca morţi sau răniţi, a comunicat sâmbătă armata israeliană.
17 dintre aceste rachete au fost interceptate de sistemul israelian de apărare aeriană Iron Dome, iar altele au căzut pe câmp.
‘Tirurile de rachete din cursul nopţii împotriva Israelului au fost ordonate de Damasc cu implicarea clară a Gardienilor Revoluţiei’, armata de elită a Iranului, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Jonathan Conricus. Acesta a avertizat că riposta israeliană ‘nu va fi limitată geografic’.
Gruparea radicală palestiniană Jihadul Islamic a anunţat, sâmbătă, o încetare imediată a tirurilor cu rachete dinspre Gaza asupra Israelului, în urma unei ‘medieri egiptene’, transmit AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
‘Un acord de încetare totală a focului a fost încheiat după contacte intensive iniţiate de Egipt şi urmează să intre în vigoare imediat, în schimbul încetării agresiunii israeliene’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al grupării, Dawd Shihab.
Vineri, Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat că şase palestinieni au fost ucişi în timpul unor manifestaţii şi ciocniri cu militarii israelieni postaţi de-a lungul barierei care desparte Israelul de enclavă, supusă de acesta unei blocade.