La aproape cinci luni de la explozia din Rahova, blocul afectat este tot o ruină. Primăria Capitalei caută o firmă pentru punerea în siguranță a imobilului
Încremenire. Aceasta e senzaţia apăsătoare din jurul blocului din Cartierul Rahova, zdruncinat de explozia din 17 octombrie, anul trecut. De atunci, totul a rămas nemişcat. De la uriaşul crater format în locul apartamentelor de la etajele 5 şi 6, până la lucrurile din interior.
Primăria Capitalei nu a găsit nici până astăzi o firmă de construcţii care să pună măcar în siguranţa acest imobil, iar 54 de familii nu ştiu când vor mai avea casă.
Doamna Doina a locuit la etajul opt, chiar deasupra apartamentului în care a avut loc explozia. Motive de optimism nu are nici ea, nici vecina ei de pe aceeași scară.
Doina Câmpian: “Deocamdată, nu pot să spun nimc, că nu știu. Pe moment nu știu ce aș putea să spun. Nu stiu nici de azi până mâine ce va fi. N-am idee ce va fi mai departe”.
Femeia spune că din apartament a recuperat doar cățelușa și câteva acte, pe care le avea pregătite pentru orice eventualitate.
Georgeta Pavel: “Tot ce am muncit, acolo e munca noastră. N-avem ce să facem. Ce-o vrea Dumnezeu. Stau pe Pecineaga, cu chirie. Și trec, mă mai plimb un pic, să-mi mișc picioarele. Asta e, ce să facem?”.
Oamenii din cartier sunt dezamăgiți că ruinele blocului sunt intacte.
„Practic, nu se întâmplă nimic. Ultima știre despre acest bloc e din 15 decembrie, că în câteva zile va începe demolarea”.
„Am fost și noi afectați și noi am suferit fară gaze, am stat trei luni de zile fară gaze. Pentru că acum, când s-a întâmplat cu blocul, au găsit ei că avem scurgeri de gaze”.
Primăria Capitalei ne-a transmis că primele două încercări de a încheia contract cu o firmă pentru punerea în siguranță a blocului au eșuat. La prima încercare n-a venit nicio firmă. La cea de-a doua, firma câștigătoare n-a mai semnat contractul. În prezent, Primăria Bucureștiului caută o altă firma, cu experiență, pentru aceste lucrări.
Cei mai mulți locatari din blocul distrus locuiesc tot în zona. Organizația Habitat for Humanity a pus la dispozititie apartamente pentru 28 de familii.

