Kremlinul se arată dispus să organizeze o întâlnire între Putin și Zelenski la Moscova
Kremlinul s-a arătat dispus miercuri să organizeze o întrevedere între președinții Rusiei, Vladimir Putin, și Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu condiția ca aceasta să aibă loc la Moscova, relatează EFE.
‘În același timp, îi garantăm (lui Zelenski) securitatea și condițiile necesare‘, a declarat Iuri Ușakov, consilierul Kremlinului pentru politică internațională, la televiziunea rusă.
Ușakov a amintit că ‘președintele (Putin) a declarat în diferite ocazii că dacă Zelenski este într-adevăr dispus pentru o întâlnire, atunci noi îl invităm la Moscova‘.
Acest aspect ‘a fost discutat de mai multe ori în timpul convorbirilor telefonice între președintele nostru și omologul său american, Donald Trump‘, a afirmat consilierul prezidențial, menționând că ‘Trump ne-a cerut în special să studiem această posibilitate‘.
‘Important este ca aceste contacte să fie bine pregătite. Asta în primul rând. Iar în al doilea rând, acestea trebuie să fie orientate spre obținerea unor rezultate pozitive concrete‘, a afirmat el.
Ușakov a reacționat astfel la afirmații făcute în ajun de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, potrivit căruia Volodimir Zelenski este dispus să se întâlnească cu liderul rus pentru a rezolva principalele obstacole din calea negocierilor de pace: problema teritorială și controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie, ocupată de trupele ruse din primele săptămâni ale invaziei.
Putin și Zelenski s-au întâlnit o singură dată de când acesta din urmă a devenit președintele Ucrainei. Acea întâlnire a avut loc în decembrie 2019, la Paris, în prezența liderilor Franței și Germaniei.
Nu este prima oară când Kremlinul îl invită pe Zelenski la Moscova. O astfel de invitație, Putin îi adresase lui Zelenski în toamna anului trecut. Președintele ucrainean a declinat atunci invitația de a călători la Moscova și, de asemenea, a dezaprobat o posibilă astfel de întrevedere la Budapesta, din cauza relațiilor sale nu tocmai amiabile cu liderul ungar Viktor Orban.
Trilaterala de la Abu Dhabi, un ‘progres’
Kremlinul a calificat miercuri drept un ‘progres’ discuțiile trilaterale privind Ucraina, mediate de SUA și desfășurate săptămâna trecută la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.
‘Aceasta, începutul unui astfel de dialog, poate fi deja considerat un progres. Munca este în plină desfășurare. Și este bine că s-a început cu contacte directe. După cum știți, s-a ajuns la un acord privind continuarea sa. Această muncă va continua‘, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferința sa de presă zilnică.
Peskov afirmase luni că ‘ar fi o greșeală să ne așteptăm la rezultate majore în urma primelor contacte’.
‘Nu este un secret pentru nimeni’ că ‘problema teritorială care face parte din ‘formula Anchorage’ are desigur o mare importanță pentru partea rusă’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la faptul că Moscova nu va declara un armistițiu până când trupele ucrainene nu vor părăsi întregul teritoriu al Donbasului, unde Kievul controlează în continuare mai mult de o cincime din regiunea Donețk.
De altfel, ambele părți au apreciat negocierile drept constructive, în cadrul cărora, potrivit președintelui ucrainean, au fost abordate ‘posibile criterii pentru încheierea războiului’.
Axios: „Suntem foarte aproape de o întâlnire Putin-Zelenski”, spune un oficial american după trilaterala de la Abu Dhabi
Presa occidentală a sugerat că SUA ar fi condiționat acordarea unor garanții de securitate Kievului pentru a evita o viitoare agresiune rusă de retragerea trupelor ucrainene din regiunea Donețk.
Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri o întâlnire cu președintele rus în trecut, în timp ce Moscova a fost constant reticentă.
Negocierile trilaterale între Rusia, Ucraina și SUA pentru a se ajunge la o reglementare negociată a războiului în Ucraina urmează să fie reluate duminică, 1 februarie, a transmis miercuri agenția de presă rusă Interfax, potrivit Reuters.
O primă rundă de discuții trilaterale privind încheierea războiului care durează de aproape patru ani a avut loc tot la Abu Dhabi, weekendul trecut. Preluare Agerpres

