Kremlinul respinge ca ”absurde” acuzaţiile că ar încerca să influenţeze scrutinul prezidenţial american

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin/ Profimedia Images
30 iulie 2024, 14:52 (actualizat 30 iulie 2024, 14:56)

Kremlinul a respins marţi afirmaţii ale serviciilor americane de informaţii conform cărora Rusia încearcă să influenţeze alegerile prezidenţiale din Statele Unite, transmite Reuters.

Oficiali americani din domeniul informaţiilor afirmaseră că Moscova a utilizat companii din Rusia specializate în influenţarea opiniei publice, cu scopul de a se amesteca în alegerile din SUA.

„Aceste acuzaţii sunt absurde şi le respingem ferm”, a răspuns purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre rapoartele respective de la Washington.

„Vor mai fi multe astfel de declaraţii pe măsură ce se apropie alegerile din SUA, deoarece Rusia şi şeful statului rus personal sunt în primul rând factori semnificativi exploataţi atât de republicani, cât şi de democraţi în lupta lor politică, în special în campania electorală”, a spus Peskov.

El a apreciat că spionii americani încearcă să prezinte Rusia ca pe un inamic. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite