Kremlin: Armistiţiul discutat cu SUA se referă la rafinării, gazoducte şi centrale electrice

Rusia VS Ucraina, SUA, NATO/Foto: Profimedia Images
26 March 2025, 05:58

Kremlinul a indicat marţi că armistiţiul privind loviturile asupra infrastructurilor energetice în Ucraina şi Rusia, discutat în timpul negocierilor cu Statele Unite, a vizat în special rafinăriile, gazoductele şi centralele electrice, relatează AFP.

Preşedinţia rusă a precizat într-un comunicat că “în caz de încălcare a moratoriului de către una din părţi, cealaltă parte se poate considera eliberată de obligaţia de a-l respecta”.

Acest armistiţiu a fost anunţat săptămâna trecută de preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump, dar nu a fost niciodată aplicat efectiv, Kievul şi Moscova acuzându-se reciproc de continuarea atacurilor.

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite