Kelemen Hunor: Programul de guvernare al noului cabinet este lucrat cu „copy paste”. UDMR va spune prezent, dar nu va vota

Kelemen Hunor declarații
Kelemen Hunor declarații
15 iunie 2023, 13:47

„A fost o perioadă destul de dificilă, cu o mână stingeam incendiile şi cu cealaltă mână încercam să construim ceva pentru această ţară. (…) Acum câteva zile încă credeam că în România în sfârşit vom putea vorbi cu zâmbetul pe buze despre respectarea cuvântului dat, despre angajamentele politice onorate, că vom putea vorbi de verticalitate şi de onoare. Şi sunt convins că doar prin aceste valori esenţiale putem începe restabilirea încrederii pierdute între societate şi cei care conduc statul român. Da, acest mesaj ar fi fost necesar într-un moment dificil, într o perioadă cu provocări multiple. N-a fost să fie. Încă o şansă uriaşă ratată. Execuţia cu premeditare a unui partener credibil, echilibrat şi responsabil a fost pusă în practică extrem de zgomotos şi prost. Da, nu neg, suntem supăraţi. Suntem supăraţi când vedem cum aceastevalori despre care vorbeam sunt aruncate în noroi”, a declarat Kelemen Hunor în plenul reunit al Parlamentului.
Potrivit acestuia, reprezentanţii UDMR sunt supăraţi când văd că „profesionalismul, seriozitatea, predictibilitatea, transparenţa decizională, munca făcută cu responsabilitate nu contează deloc”, în timp ce programul de guvernare este lucrat cu „copy paste”.
„Prin umilirea celuilalt, prin lipsa de demnitate, prin nerespectarea cuvântului dat nu se poate construi absolut nimic. Sigur, supărarea va trece, dar rămâne un gust amar şi o lipsă de încredere. Domnule prim-ministru desemnat Marcel Ciolacu, despre programul de guvernare pot să fac doar o singură remarcă: nici nu aţi depus jurământul şi deja mai multe deziderate din programul de guvernare sunt îndeplinite. Felicitări, sunteţi cele mai de succes guvern din istoria României, aşa se întâmplă când lucrezi programul de guvernare cu copy paste, şi nici nu citeşti ce ai preluat”, a spus liderul UDMR în timp ce se auzeau aplauze din sală.
Despre lista cabinetului, el a avut o singură „rugăminte”: „Dacă cineva din viitorii membri ai Guvernului are o legătură mai specială cu contele Brukenthal, să-i trimită şi salutul nostru”.
Kelemen Hunor a avut apoi un mesaj pentru PNL: „Stimaţi colegi liberali: după ce aţi reuşit să puneţi mâna şi pe Dezvoltare şi pe Mediu, vă văd extrem de mulţumit şi relaxaţi. Vă şi înţeleg, aţi muncit enorm şi cu multe sacrificii pentru acest lucru. După acest rezultat fulminant vă lăsăm în grija PSD-ului”.
El s-a adresat apoi lui Marcel Ciolacu, atenţionându-l că „încă n-a trecut pericolul de a te culca sănătos şi de a te trezi mort”.
„Domnule prim-ministru desemnat Marcel Ciolacu, aveţi grijă de Partidul Naţional Liberal. Sunteţi un magician politic extrem de talentat, aveţi grijă să nu se trezească. Este adevărat că n-a trecut încă pericolul de a te culca sănătos şi de a trezi mort. Domnule prim-ministru desemnat, bănuiţi şi dumneavoastră, ştiu şi eu că, dacă se vor trezi, vă vor lăsa singuri. Eu mai am încredere în dumneavoastră, domnule prim-ministru desemnat, fiindcă ştiu că n-aţi vrut să vindeţi Ardealul. Ştiam acest lucru când alţii v-au acuzat absolut gratuit. Şi tot de la dumneavoastră am înţeles în aceste zile explicaţia pentru acea acuzaţie de acum trei ani. Când v-am întrebat acum câteva zile de ce ar trebui să renunţăm la ambele ministere, unde am avut miniştrii buni – şi vreau să le mulţumesc lor pentru cei doi ani şi jumătate – mi-aţi dat un argument care m-a lăsat perplex. Răspunsul era în felul următor: că aşa e în politică. Da.”, a detaliat Kelemen Hunor.
Acesta a anunţat că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, dar nu vot vota Guvernul.
„În sfârşit, stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, nu putem vota acest guvern, nu putem vota nici împotriva acestui guvern pentru că nu suntem ipocriţi. În Executiv sunt oameni cu care am colaborat ani de zile şi relaţiile inter-personale nu dispar nici din cauza lăcomiei unora, nici din cauza erorilor strategice ale altora. Parlamentarii UDMR vor spune ‘prezent’, dar nu vor vota”, a transmis preşedintele UDMR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite