Kelemen Hunor, despre Sprînceană: „Nu este emisar și nici comisar. Este punctul de vedere al unui om privat care are o masă plătită la Mar a Lago”
România are nevoie de diaspora, dar Dragoş Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a afirmat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
„Acest domn nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o masă, la un restaurant sau la cârciumă”, a declarat Kelemen Hunor la RFI.
Potrivit liderului UDMR, părerile lui Sprînceană sunt părerile personale ale unui „personaj” care nu este emisar.
„E părerea personală a unui domn, a unui personaj, pe care eu nu-l cunosc şi nu pot cataloga altfel decât o părere personală. Nimic mai mult. Deci nu e emisar, nu e comisar, nu e însărcinat, nu există nicăieri nicio hârtie care face din acest domn emisar special. E punctul lui de vedere, un punct de vedere privat, al unui om privat care are o masa plătită la Mar a Lago. (…) Şi lucrurile au fost clarificate ieri şi de premierul Ciolacu. Bănuiesc că a avut o discuţie şi cu preşedintele interimar. (…) Totuşi, am pretenţia, cel puţin în ceea ce mă priveşte, că văd lucrurile într-o notă mult mai corectă decât un om care nu are nici o legătură cu lumea politică. Am impresia că nici nu înţelege politica„, a spus Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a mai spus că „nu există un mandat” pentru Dragoş Sprînceană: „Nu există aşa ceva, astea-s cuvinte, dar unde-i hârtia, care-i mandatul?”.
„Noi avem nevoie permanent de diaspora românească din SUA şi nu numai. Există în acest momente, fără doar şi poate, o lipsă de comunicare, dar nu e doar România în această situaţie, mai mult de jumătatea planetei are o problemă de comunicare cu Administraţia Trump. Dar, de aici şi până la a pune pe nu ştiu cine să fie.. nu există!„, a completat el.
Întrebat dacă aceasta reprezintă o greşeală a premierului, liderul UDMR a arătat că, cel mai probabil, premierul căuta pe cineva cu legături directe cu noua administraţie din SUA.
„Probabil că premierul căuta pe cineva care are legături personale directe acolo, dar de aici şi până a spune că este un emisar şi că are un mandat din partea României e mult prea mult spus. Omul nu este pregătit pentru aşa ceva, pentru a purta discuţii politice şi chiar nu mă interesează ce punct de vedere are despre Macron sau despre o grămadă de alte chestii„, a adăugat Kelemen Hunor.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în relaţia cu Statele Unite se încearcă ‘o nouă abordare’, precizând că pentru a prezenta noii Administraţii Trump situaţia din ţara noastră s-a apelat la români din diaspora implicaţi în politica americană în zona Partidului Republican, unul dintre aceştia fiind omul de afaceri Dragoş Sprînceană.