Kamala Harris și Donald Trump au mers în biserici și în mijlocul comunităților arabe, în ultima duminică din campania electorală americană
Astăzi este ultima zi din campania electorală americană. Potrivit sondajelor de opinie, diferenţa dintre Kamala Harris şi Donald Trump este mică. De aceea, cele două tabere fac eforturi pe ultima sută de metri a campaniei pentru a convinge alegătorii indeciși. A fost şi ultima duminică din campanie, așa că bisericile și adunările religioase au fost, pentru scurt timp, scena mesajelor electorale.
A fost ultima duminică din campania electorală americană, așa că în bisericile din Statele Unite s-au auzit, pe lângă rugăciuni, și mesaje politice sau îndemnuri la vot.
Kamala Harris a fost într-o biserică din Michigan, unul dintre așa zisele state indecise. Tot în Michigan, stat în care trăiesc 200 de mii de arabi americani, Kamala Harris a participat la un miting electoral, la care și-a exprimat viziunea față de rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Kamala Harris, candidată democrată la preşedinţia SUA: Anul acesta a fost dificil, din cauza numărului mare de morţi şi al gradului mare de distrugere din Gaza, şi din cauza victimelor civile şi al refugiaţilor din Liban, este devastator. Ca preşedinte, voi face tot ce stă în puterea mea să pun capăt războiului din Gaza, să îi aduc acasă pe ostatici, să pun capăt suferinţei în Gaza, să mă asigur că Israelul este în siguranţă şi să asigur că poporul palestinian îşi poate îndeplini dreptul la demnitate, libertate şi autodeterminare.
Și Donald Trump a fost în weekend în inima comunității arabe din Michigan și a promis că va aduce pacea în Orientul Mijlociu.
Iar în Georgia, unul dintre statele-cheie, Trump a făcut numeroase promisiuni, de la reducerea impozitelor, la creșterea salariilor.
Donald Trump, candidat republican la preşedinţia SUA: Cu votul vostru de marţi, o vom concedia pe Kamala şi vom salva America. Vom reduce impozitele voastre, vom pune capăt inflaţiei, vom tăia preţurile, creşte salariile şi vom aduce înapoi mii de fabrici în America şi în bunul şi vechiul stat Georgia.

În Arizona, susținătorii lui Donald Trump s-au rugat pe gazonul din fața Capitoliului local, unde au cântat și au fluturat steagul american și pancarte electorale. Pastorii evanghelici din Nevada recunosc că oamenii sunt temători, dar și furioși, înaintea alegerilor, așa că ei analizează atent cu cine votează.
„Religia mea este să votez pentru corectitudine şi dreptate. Pastorul a vorbit despre dreptate. Şi asta dorim cu toţii, dreptate pentru toţi.”
Într-un mesaj pentru alegători, Kamala Harris a îndemnat lumea să vină la vot și a dezvăluit că ea a votat deja prin corespondență.
Kamala Harris, candidată democrată la preşedinţia SUA: Ziua alegerilor este marţi, 5 noiembrie şi, da, cursa va fi foarte strânsă, dar noi vom câştiga. Iar unul dintre motive este pentru că voi veţi vota. Ştiu că o faceţi. Aşa că, asiguraţi-vă că aţi completat buletinul de vot. Eu am făcut-o şi îl voi pune la cutia poştală.

AlegeriSUA2024. Kamala Harris îşi va petrece seara alegerilor la Universitatea Howard
Peste 76 de milioane de americani au votat anticipat, potrivit studiului unei universități din Florida. Aproape jumătate din totalul de 160 de milioane de americani care votaseră anticipat în urma cu 4 ani, când a fost înregistrată una dintre cele mai mari prezențe la vot din ultima sută de ani.