2.500 de jurnaliști, la ceremoniile de la Vatican. Corespondent al televiziunii naționale argentiniene, rugăciuni și emoție la funeraliile Papei Francisc
Aproximativ 2.500 de jurnalişti din toată lumea au transmis de la Vatican funeraliile Papei Francisc. La fel ca pentru sutele de mii de pelerini care s-au recules zilele acestea la sicriul Sfântului Părinte și l-au condus pe ultimul drum, și pentru ziariști și echipele lor, au fost momente emoționante. Trimișii speciali ai TVR la Roma au stat de vorbă cu câţiva dintre ei.
Vlad Ungar, jurnalist TVR: Suntem într-o zonă special dedicată presei, sunt jurnaliști care transmis de aici tot ceea ce se întâmplă, unii au venit din Argentina, din Spania, din Franța, de fapt din toate colțurile lumii. Fiecare jurnalist care și-a găsit locul în această zonă caută să obțină un loc cât mai bun și să poată relata cât mai corect și mai interesant acest eveniment.
Vaticanul a aprobat, în ultimele două zile, 2.000 de acreditări pentru jurnalişti, la care se adaugă cei aproximativ 500 de corespondenţi de presă care acoperă în mod obişnuit activitpăţile Sfântului Scaun. Unii dintre ei au avut privilegiul de a-l întâlni pe Papa Francisc sau chiar de a-l cunoaşte personal, în vremea când era un simplu preot. Pentru corespondentul televiziunii naționale argentiniene, evenimentul a avut o încărcătură cu totul specială.
Tot ceea ce aţi citit şi auzit despre Francesco este adevărat. L-am întâlnit. Când era preot am primit Sfânta Împărtăşanie de la el. L-am întâlnit de mai multe ori, eram vecini şi chiar era un om cu adevărat umil. Francesco este special pentru argentinieni, este cea mai mare personalitate, cea mai reprezentativă pentru noi, din întreaga noastră istorie. Am fost în biserică şi am plâns şi m-am rugat în acelaşi timp. Nu am cuvinte să descriu sentimentul că mă aflu aici, a mărturist jurnalistul argentinian.
L-am întânit pe Papă în anul 2019. Atunci, preşedintele angolez a vizitat Vaticanul, a fost o vizită oficială, iar eu am reprezentat televiziunea publică din Angola. (Papa Francisc) mi s-a părut un om foarte bun, ne-am dat seama după felul cum zâmbea că este un om bun, a spus un jurnalist din Angola.
Iar alţii, chiar dacă nu l-au cunoscut pe Papă, au vorbit despre el unor milioane de oameni de pe mai multe continente.
Damian Bonmari, jurnalist: Eu sunt din Spania, dar relatăm pentru toate ţările vorbitoare de limbă spaniolă, în special pentru populaţia latino din Statele Unite. Am întâlnit zilele acestea columbieni, argentinieni, mexicani, latino-americani şi toţi au spus că a fost o onoare că am avut primul papă din America Latină şi când l-au întâlnit – poate cei care locuiesc aici, în Roma – au ştiut că a fost o conexiune specială.
După funeraliile Papei Francisc, majoritatea jurnaliştilor acreditaţi vor rămâne la Vatican pentru a relata despre alegerea succesorului său.

