Joe Biden și Xi Jinping au decis să colaboreze pentru a reduce producția de Fentanyl. Președintele american a confirmat că îl consideră pe liderul chinez un dictator. Reacţia Beijingului nu a întârziat

16 noiembrie 2023, 10:51

Preşedintele american şi cel chinez au convenit, la întâlnirea lor de la San Francisco, să reia liniile de comunicare militare dintre cele două state şi să colaboreze pentru a reduce producţia de Fentanyl. Acesta este o substanţă farmaceutică însă care poate fi utilizată la producerea stupefiantelor.

Peste 100 de mii de americani au murit în 2021 din cauza supradozei de droguri cu Fentanyl, deşi China a oprit exporturile acestui compus chimic în 2019.  Această ultimă înţelegere între cei doi lideri este considerată de presă un succes pe plan intern al preşedintelui Biden, pentru combaterea consumului de droguri. Acest lucru nu a schimbat opinia preşedintelui Biden faţă de omologul său chinez.

Joe Biden, preşedintele SUA: (n.r. întrebare: Domnule preşedinte, după întâlnirea de azi, v-aţi mai referi la preşedintele Xi că fiind dictator? Acesta este termenul pe care l-aţi folosit la începutul acestui an.)  Ei bine, uite, este (un dictator). Vreau să spun că el este un dictator în sensul în care este individul care conduce o ţară care este o una comunistă, bazată pe o formă de guvernamânt care este total diferită de a noastră.

Reacţia Beijingului nu a întârziat.

Mao Ning, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe: Astfel de remarci sunt extrem de greşite şi sunt o manipulare politică iresponsabilă. China are obiecţii ferme faţă de acestea.

În faţa presei, cei doi lideri au afişat prietenie şi preşedintele Biden chiar a admirat automobilul blindat al preşedintelui chinez.

Cei doi s-au plimbat la pas prin grădina reşedinţei din San Francisco unde au avut convorbirile oficiale.

Xi Jinping pare să fi fost interesat mai mult de partea financiară a discuţiilor, dat fiind uşorul declin economic al Chinei.

Xi Jinping, preşedintele Chinei: China doreşte să fie partener şi prieten cu Statele Unite. Principiile noastre fundamentale în gestionarea relaţiilor sino-americane sunt respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea benefică ambelor părţi.

Joe Biden şi Xi Jinping au discutat despre cooperarea pentru reglementarea folosirii Inteligenţei Artificiale şi au purtat convorbiri îndelungate despre statutul Taiwanului. Joe Biden a afirmat că menţine în continuare politica O singură Chină, în timp ce Xi Jinping a subliniat că Taiwanul este cel mai periculos subiect din relaţiile sino-americane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite