Jocuri Olimpice de Iarnă cu multe premiere la Milano Cortina. România are șapte purtători de drapel. Ceremonia de deschidere, în direct la TVR

6 February 2026, 19:15 (actualizat 7 February 2026, 22:59)

La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice sunt așteptați peste 60 de mii de spectatori. Televiziunea Română transmite în direct marea deschidere. Competiţiile se desfășoară în opt localități italiene, așa că, din punct de vedere al suprafeței, este cea mai mare ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă din istorie. La deschidere participă și Roxana Mânzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. Turiştii şi localnicii sunt entuziasmaţi că sunt parte a acestui eveniment care în aceste zile atrage atenţia întregii planete. Până pe 22 februarie, cele mai importante momente ale Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano-Cortina vor fi transmise în direct pe TVR 1 și TVR Sport.

Peste 3.500 de sportivi din 93 de țări concurează la 16 discipline olimpice. Întrecerile se vor desfășura în opt localități și, pentru prima dată în istoria JO de iarnă, şi ceremonia de deschidere are loc în mai multe spaţii. Evenimentul principal are loc pe stadionul San Siro din Milano, iar în paralel vor fi ceremonii în Cortina d Ampezzo, Livigno și Predazzo.

Pentru prima dată, țara noastră va avea șapte purtători de drapel. România este reprezentată de 29 de sportivi care vor concura la 8 discipline.

În istoria participărilor la Jocurilor Olimpice de iarnă, România a obținut o singură medalie: bronz la bob de legendarii Ion Panțuru și Nicolae Neagoe, la ediția de la Grenoble în 1968.

Între timp, Milano a devenit tot mai aglomerat în ultimele zile. Oameni din toate colțurile lumii au sosit să urmărească evoluțiile sportivilor.

Măsurile de securitate sunt sporite: 6 000 de ofițeri păzesc în această perioadă locațiile olimpice.

La Roma, doi arhitecți nemți au decis să intre în spiritul Jocurilor Olimpice prin partide de bangonton, un bedminton cu tamburine. Au refăcut traseul flăcării olimpice prin Roma, până au ajuns în Piața Poporului.

Anul trecut, în decembrie, flacăra olimpică a poposit în Piazza del Popolo înainte să se îndrepte spre nordul Italiei și de atunci a reaprins în sufletul italienilor, dar și al turiștilor, entuziasmul pentru competițille sportive.

Pentru italieni, găzduirea Jocurilor Olimpice nu se limitează doar la sport, ci devine o reafirmare culturală și socială la nivel mondial.

Cea de-a 25 a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă se desfășoară până pe 22 februarie la Milano-Cortina. TVR 1 și TVR Sport vor transmite majoritatea competițiilor în direct , în special evoluțiile sportivilor români.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite