Jaqueline Cristian s-a calificat în premieră în turul 3 la Roland Garros și și-a egalat cel mai bun rezultat la un Grand Slam. Urmează un meci de foc

Jaqueline Adina Cristian, la Roland Garros/Profimedia Images
29 mai 2025, 08:48 (actualizat 29 mai 2025, 08:52)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, unde o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, campioana en titre.

Jaqueline Cristian (26 ani, 60 WTA), finalistă sâmbătă la turneul WTA 250 de la Rabat, a învins-o în turul secund la Paris pe cehoaica Sara Bejlek (19 ani, 188 WTA), cu 1-6, 6-3, 6-3.

Românca, ajunsă în premieră în turul al treilea la Openul Franței, și-a egalat cel mai bun rezultat la un turneu de Mare Șlem, stabilit în ianuarie, la Australian Open, notează Agerpres.

Jaqueline Cristian a cedat fără drept de apel primul set cu Bejlek, dar și-a revenit și le-a dominat pe următoarele, impunându-se după două ore de joc (1 h 57 min).

Jocul a fost echilibrat, cu 80-77 la puncte pentru româncă, 27-26 la winners și 39-34 la erori neforțate.

Jaqueline Cristian și-a asigurat un cec de 158.000 de euro și 130 de puncte WTA, iar aceasta va fi prima sa confruntare cu Swiatek (23 ani, 5 WTA), cvadruplă campioană la Roland Garros (2020, 2022, 2023, 2024).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite