Istoria în exponate unice. Clujenii pot vizita două expoziții dedicate Centenarului

30 noiembrie 2018, 07:49

Pe clujeni îi așteaptă imagini din Primul Război Mondial în 3D. În holul bibliotecii mai pot fi văzute hărțile operațiunilor militare desfășurate în România în primul Război Mondial, volume legate de acea perioadă și obiecte personale ale militarilor.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei deschide, după o lungă așteptare, noi spații renovate cu expoziția Românii spre Marea Unire. Pot fi văzute Manuscrisul original al imnului României, Deșteaptă-te Române, și documente cu semnătura lui Mihai Viteazul.

În colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene sunt 92 de imagini stereoscopice realizate de fotografii propagandei austriece. Inițial, ele puteau fi văzute la pantoscop, dar acum pot fi privite și prin ochelarii 3D, într-o expoziție și un album.

Expoziția Românii spre Marea Unire conţine mărturii ale identității naționale românești din antichitate până la 1 Decembrie 1918. Sunt prezentate documente originale de mare valoare.

Mai pot fi văzute Manuscrisul original al imnului Deșteaptă-te Române și documente cu semnătura lui Mihai Viteazul. Expoziția este deschisă până la sfârșitul lunii aprilie 2019.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite