Israelul susţine că raza rachetelor iraniene poate atinge Europa. Secretarul general al NATO afirmă că ameninţarea este evaluată de Alianţă
Șeful Statului Major israelian a declarat că Teheranul a utilizat rachete balistice intercontinentale care au vizat o bază militară din Oceanul Indian, la peste 4.000 de kilometri de Iran. Israelul susţine că Europa ar putea fi atinsă de loviturile iraniene. Secretarul general al NATO a declarat că ameninţarea este evaluată de Alianţă, iar un reprezentant al guvernului britanic a afirmat că pericolul nu există.
Iranul a lansat două rachete balistice care au vizat o bază militară americano-britanică, la 4.000 km depărtare, a anunţat seful armatei israeliene. Atacul nu şi-a atins ţinta, insula Diego Garcia din Oceanul Indian, însă Israelul avertizează Europa că poate fi atinsă de loviturile Iranului, care ar avea rachete cu rază mai mare de acţiune decât se ştia.
Eyal Zamir – șeful Statului Major al Armatei, Israel: Iranul a lansat o rachetă balistică intercontinentală în două etape, cu o rază de acțiune de 4.000 de kilometri, către o țintă americană de pe insula Diego Garcia. Aceste rachete nu sunt destinate să lovească Israelul. Raza lor de acțiune se extinde până la capitalele Europei – Berlin, Paris și Roma se află toate în raza de acțiune directă a amenințării.
Secretarul general al NATO a declarat că încă se analizează situaţia atacului asupra bazei militare din Oceanul Indian, dar că Iranul reprezintă o ameninţare.
Reporter: În acest moment, credeți că Iranul ar putea bombarda Berlinul, Parisul și Roma? Se află acestea în raza de amenințare directă?
Mark Rutte – secretar general al NATO: Ceea ce știm sigur este că sunt foarte aproape de a avea această capacitate. Dacă aşa a fost cazul cu baza britanică Diego Garcia, încă evaluăm, dar dacă este adevărat, înseamnă că au deja această capacitate. Dacă nu este adevărat, știm că sunt foarte aproape de a o avea.
Un reprezentant al guvernului britanic a calmat îngrijorările privind posibilitatea ca Iranul să atace Europa şi Marea Britanie cu rachete balistice.
Steve Reed – ministrul britanic al locuințelor: Nu am cunoștință de nicio evaluare conform căreia ar încerca să vizeze Europa sau că ar putea dacă ar încerca. Dar, chiar dacă ar face-o, avem capacitatea militară necesară pentru a apăra această țară.
Potrivit unei agenţii de presă iraniene, atacul asupra bazei militare din Oceanul Indian ar reprezenta un pas istoric al Republicii Islamice pentru amenințarea intereselor Statelor Unite şi ale aliaților săi.

