Israelul și-a intensificat operațiunile terestre în Fâșia Gaza. ONU a adoptat rezoluția care prevede creșterea ajutorului umanitar pentru palestinieni

22 December 2023, 21:09

Armata israeliană și-a intensificat operațiunile terestre în Fâșia Gaza, împotriva mișcării teroriste Hamas. Militarii israelieni au luat cu asalt obiective ale teroriștilor, în centrul teritoriului controlat de Hamas. De asemenea, un raid israelian a provocat cinci victime în orașul Rafah, de la frontiera cu Egiptul. Imagini și informații care vă pot afecta emoțional.

Cel puțin cinci persoane au fost ucise, între care și un copil, într-un atac al armatei israeliene asupra orașului Rafah, din sudul Fâșiei Gaza. Explozia a distrus un autoturism, în care se aflau patru pasageri și a avut loc aproape de frontiera cu Egiptul.

Am auzit două explozii consecutive, iar când echipajele de salvare au ajuns am văzut că o maşină civilă a fost lovită. Patru victime au fost scoase din vehicul, spune un martor.

Potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sanitar, peste 20 de mii de civili din Fâșia Gaza și-au pierdut viață de la începutul războiului, adică 1 la sută din totalul populației enclavei.

Analiștii militari subliniază că armata israeliană și-a intensificat operațiunile militare în Fâșia Gaza, chiar înaintea votului din Consiliul de Securitate ONU referitor la creșterea ajutorului umanitar pentru palestinieni.

Rezoluția menită să crească fluxul de ajutoare către locuitorii din Fâșiia Gaza a fost adoptată, iar SUA și Rusia s-au abținut.

Armata israeliană a dat publicității imagini din timpul ofensivei din localitatea Beit Hanoun din centrul Fâșiei Gaza.

Pe de alta parte, soldații și polițiștii israelieni s-au confruntat cu palestinienii veniți la rugăciune la moscheea Al Aqsa din Ierusalim.

Armata israeliană a limitat accesul palestinienilor în perimetrul moscheii, din motive de securitate. Prin urmare, zeci de credincioși musulmani au sfidat forțele militare israeliene și s-au rugat pe străzile de lângă Esplanada Moscheilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite