Israelul confirmă reluarea negocierilor luni, la Washington, pentru a doua fază a armistițiului cu Hamas

Palestinieni care se intorc in nordul Fasiei Gaza/Profimedia Images
2 February 2025, 08:25

Israelul a confirmat sâmbătă într-un comunicat că negocierile indirecte cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas, privind a doua fază a acordului lor de armistițiu, se vor relua, așa cum era prevăzut, luni, la Washington, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și trimisul special al președintelui Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, au vorbit sâmbătă și au convenit că discuțiile vor începe ‘în cursul întâlnirii lor de la Washington, luni’, potrivit unui comunicat al biroului premierului.

Americanul va discuta apoi în cursul săptămânii cu prim-ministrul Qatarului și cu înalți responsabili egipteni, a adăugat textul.

Benjamin Netanyahu zboară luni la Washington, unde va deveni primul lider străin primit de Donald Trump de la învestirea sa.

Cu o durată de șase săptămâni, prima fază a armistițiului intrat în vigoare pe 19 ianuarie, ar trebui să permită eliberarea a 33 de ostatici israelieni ținuți captivi în Fâșia Gaza în schimbul a peste 1.900 de palestinieni închiși în Israel.

A doua fază vizează eliberarea ultimilor ostatici și încheierea definitivă a războiului.

Cea de-a treia fază ar trebui să permită reconstrucția Fâșiei Gaza și definirea unui model de guvernare pentru micul teritoriu palestinian.

Statele Unite, Qatarul și Egiptul sunt implicate de luni de zile în încercarea de a le permite cele două părți să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului devastator din Gaza.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite