Israelienii au bombardat în cursul nopții centrul Fâșiei Gaza. Trei persoane au murit şi zeci au fost rănite

Fâşia Gaza / Profimedia Images
Fâşia Gaza / Profimedia Images
20 iunie 2024, 11:21 (actualizat 20 iunie 2024, 11:23)

Forțele israeliene au bombardat în cursul nopții zone din centrul Fâșiei Gaza, omorând trei persoane, potrivit medicilor. Zeci de persoane au fost rănite. Tancurile și-au adâncit invazia în Rafah, în sud, au declarat locuitorii, citaţi de The Guardian.

Avioanele israeliene au lovit o casă din tabăra Al-Nuseirat, omorând două persoane și rănind alte 12, în timp ce tancurile au lovit zone din taberele Al-Maghazi și Al-Bureij, rănind multe alte persoane, au declarat oficiali din domeniul sănătății.

Nuseirat, Maghazi și Bureij sunt trei dintre cele opt tabere istorice de refugiați din Gaza.

În Deir al-Balah, un oraș plin de persoane strămutate din centrul Fâșiei Gaza, un atac aerian israelian a ucis joi un palestinian și a rănit alte câteva persoane, au declarat medicii.

Armata israeliană a declarat miercuri că forțele își continuă operațiunile în întreaga enclavă, vizând militanții și infrastructura militară, în ceea ce a descris ca fiind activități „precise, bazate pe informații”, potrivit Reuters.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite