Irina Begu s-a calificat în optimi la turneul WTA de la Iași. Miriam Bulgaru, învinsă la debut, deși a câștigat primul set cu 6-1
Jucătoarea română de tenis Irina Begu (34 ani, 110 WTA) s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, în timp ce Miriam Bulgaru (26 ani, 219 WTA) a pierdut în prima rundă.
Irina Begu s-a calificat fără probleme în turul doi de la Iaşi Open, după ce a trecut de japoneza Nao Hibino (30 ani, 175 WTA). Miriam Bulgaru a fost, însă, învinsă de elveţianca Jil Teichman (27 ani, 102 WTA), deşi câştigase primul set cu 6-1.
Chiar dacă și-a pierdut serviciul în debut de meci împotriva japonezei Mao Hibino, 175 mondial, Irina Begu a revenit spectaculos în primul meci al său la Iași Open și a legat 8 gameuri la rând pentru a -și adjudeca setul 1 cu 6-1 și a conduce în cel de al doilea cu 2-0.
Japoneza a încercat să intre în joc, dar Irina a fost dezlănțuită și s-a impus și în actul secund, 6-2. A câștigat partida într-o oră și 11 minute pentru a merge în turul 2.
Begu are acum 2-1 în meciurile directe cu asiatica, ambele partide anterioare având loc în 2016. Românca s-a impus cu 6-2, 6-4 în sferturi la Florianopolis, iar Hibino a câștigat cu 6-4, 3-6, 6-3 în primul tur la Jocurile Olimpice de la Rio.
Begu și-a asigurat un cec de 3.624 de euro și 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câștigătoarea dintre Giulia Safina Popa (venită din calificări) și andorrana Victoria Jimenez Kasintseva.
Început de meci fabulos pentru Miriam Bulgaru în turul 1 la Iași contra elvețiencei Teichman și, cu două breakuri câștigate, românca a ajuns repede la 5-0, când adversara a reușit primul game. Românca a încheiat însă setul cu 6-1.
Favorita 6 a reușit să echilibreze jocul în actul secund, unde s-a mers cap la cap. Miriam a avut 5-4 și a servit pentru meci, dar diferența de 110 locuri și experiența s-a văzut pe final de set câștigat de Teichman după un tiebreak dominat clar, 7- 2.
Bulgaru a căzut psihic și elvețianca , nr.102 mondial, s-a distrat în decisiv, pe care l-a câștigat lejer, 6-1, și s-a calificat în optimi la Iași.
Bulgaru rămâne cu 2.585 de euro și un punct WTA.

