Iran International: 12.000 de morţi, în cea mai mare crimă din istoria contemporană a Iranului
Casa Albă anunţă că preşedintele Trump are toate opţiunile pe masă în privinţa Iranului. De la diplomaţie până la acţiuni militare. Deocamdată, prima decizie se referă la sancţionarea cu taxe de 25 la sută statelor care mai fac afaceri cu republica islamică. În plus, personalul ambasadei de la Teheran este sfătuit să plece spre Armenia sau Turcia. Între timp, un portal susţinut de diaspora a publicat informaţii potrivit cărora cel puţin 12 mii de oameni au murit în timpul represiunii protestelor.
Fără curent electric, fără internet, ameninţaţi de forţele regimului teocrat de la Teheran, iranienii continuă să iasă pe străzi.
Acest clip, care nu a putut fi verificat dintr-o sursă independentă, arată grupuri de tineri care scandează lozinci împotriva puterii.
Între timp, portalul independent Iran International a publicat un raport privind numărul manifestanţilor ucişi, iar imagini ca acestea, de la morga din Teheran circulă pe internet.
„În cea mai mare crimă din istoria contemporană a Iranului – comisă în mare parte în două nopți consecutive, joi și vineri, 8 și 9 ianuarie – cel puțin 12.000 de oameni au fost uciși” scrie Iran International.
Jeremy Laurence, purtător de cuvânt al OHCHR: Suntem îngroziți de violența tot mai mare îndreptată de forțele de securitate împotriva protestatarilor din tot Iranul, deoarece rapoartele indică faptul că sute de persoane au fost ucise și mii au fost arestate
De joi, în Iran instituțiile media din interiorul țării au fost închise. În afară de Radiodifuziunea Republicii Islamice Iran (IRIB), doar câteva site-uri de știri rămân active în țară, iar acestea operează sub cenzură și controlul direct al instituțiilor de securitate.
Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe: În Iran, ofițerii de poliție au fost împușcați… și au fost uciși. Și apoi afirmațiile care se fac ulterior sunt cu adevărat uimitoare.
Teheranul, prin ministrul său de externe, declară deja că are dovezi că în aceste proteste masive ar fi implicate Statele Unite şi Israelul. Administraţia Trump urmează să decidă paşii următori în privinţa republicii islamice, dar deocamdată adaugă o sancţiune suplimentară prin tarifarea statelor care au legături comerciale cu Iranul.
Ambasadele Iranului din întreaga lume sunt luate cu asalt de iranienii care trăiesc în exil şi cer înlăturarea regimului ayatolahului Khamenei. De altfel, referindu-se la nivelul de violenţă al autorităţilor de la Teheran faţă de manifestanţi, cancelarul Germaniei a declarat că o asemenea atitudine nu explică decât faptul că acestea sunt ultimele zile ale regimului teocrat din Iran.

