Irak: 15 ani de la moartea fostului preşedinte Saddam Hussein (30 decembrie)

Născut la 28 aprilie 1937 într-un mic sat de lângă Tikrit, într-o familie săracă de ţărani suniţi, Saddam Hussein a crescut în absenţa tatălui său. Unchiul său matern l-a luat în grija sa şi l-a înscris la şcoală. În 1955, s-au mutat la Bagdad. Saddam Hussein s-a interesat apoi îndeaproape de acţiunile formaţiunii Baas, partidul socialist pentru unitatea arabă în numele căruia a început să militeze, potrivit site-ului https://www.linternaute.fr/.

Parte a unui complot nereuşit de asasinare a şefului guvernului, generalul Abdul Karim Kassem, Saddam Hussein a fost condamnat la moarte, dar a reuşit să fugă din Irak. A trăit, între 1959-1963, în Siria şi Egipt, unde a studiat dreptul. Exilul său s-a încheiat când membrii Baas au reuşit lovitura de stat din februarie 1963 împotriva lui Kassem. Abdel Salam Aref, care a preluat frâiele ţării, a început o epurare a Partidului Baas. Întors în ţară, Saddam Hussein a fost arestat şi întemniţat. Chiar şi în închisoare, a reuşit să-şi sporească şi mai mult influenţa în rândul membrilor Baas. A participat la planificarea şi desfăşurarea revoluţiei din 1968, după care a devenit al doilea om în stat, după generalul Hassan al-Bakr, care deţinea funcţia de preşedinte. În 1969, a devenit vicepreşedinte al Consiliului Comandamentului Revoluţionar (CCR). Având această poziţie şi exploatând starea fragilă de sănătate a preşedintelui al-Bakr, el şi-a stabilit treptat autoritatea asupra armatei, serviciilor de securitate şi astfel a sporit puterea Baas-ului. În iulie 1979, preşedintele Ahmed Hassan al-Bakr s-a retras iar Saddam a devenit formal şeful statului şi al guvernului. A făcut imediat toate eforturile pentru a-şi păstra puterea, în special prin instalarea unui regim autocratic şi poliţienesc rigid. Propaganda, cenzura şi represiunea au stat la baza regimului său.

Îngrijorat de înfiinţarea Republicii Islamiste în Iran, dar şi de o posibilă revoltă a populaţiei şiite care se afla în Irak, în septembrie 1980, trupele preşedintelui irakian au invadat Iranul, care a opus o rezistenţă acerbă. Saddam Hussein s-a bucurat de un sprijin internaţional semnificativ în cei opt ani ai conflictului. De cealaltă parte, kurzii, încrezători în înfrângerea Irakului, şi-au coordonat acţiunile împotriva guvernului irakian pentru a-şi obţine autodeterminarea. Armata a ripostat, fără a ezita să-şi folosească armele chimice. După semnarea încetării focului în iulie 1988, Irakul era epuizat şi plin de datorii. Bilanţul uman era, de asemenea, catastrofal pentru ambele ţări.

Saddam Hussein şi-a îndreptat, apoi, atenţia către Kuweit, ce avea importante resurse petroliere. Preşedintele irakian considera că acest teritoriu nu ar fi trebuit să obţină niciodată independenţa, iar faptul că a refuzat anularea datoriilor irakiene rezultate în urma războiului împotriva Iranului a dus la creşterea tensiunilor. Kuweitul a fost acuzat că a scăzut preţul petrolului în detrimentul Irakului. Astfel, la 2 august 1990, armata irakiană a invadat Kuweitul. Imediat, ONU a instituit un embargo financiar şi militar împotriva Irakului şi a permis statelor membre să riposteze. Saddam Hussein şi-a pierdut, astfel, toţi aliaţii din războiul împotriva Iranului.

Între 27 ianuarie şi 8 februarie 1991, Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, aflată sub mandat ONU, a eliberat Kuweitul şi a distrus, în mare parte, potenţialul ofensiv al armatei irakiene. Din 1991, inspectori internaţionali pentru dezarmare, în cadrul misiunilor UNSCOM şi UNMOVIC, au încercat, conform mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate, să elimine arsenalul de distrugere în masă şi programul de rachete balistice dezvoltate de Saddam Hussein înainte de anul 1990. Cu toate acestea, Saddam Hussein şi-a consolidat poziţia de „stăpân al ţării”. În iulie 1991, parlamentul l-a ales preşedinte pe viaţă.

După înfrângerea suferită în războiul din Golf, Saddam Hussein a predat funcţia de premier lui Mohammed Hamza Al-Zubeidi, păstrând prerogativele de şef al statului şi al partidului. În mai 1994, Saddam a reluat funcţia de premier. La 17 mai 2001, a fost reales în funcţia de secretar general al Comandamentului irakian al Partidului Baas Arab Socialist. Prin această alegere, el îşi păstra automat funcţia de preşedinte al Consiliului Comandamentului Revoluţiei şi de preşedinte al statului irakian. În urma atacurilor din 11 septembrie 2001, ce au vizat edificii importante economice şi militare ale SUA, soldate cu peste 3.000 de victime, Irakul a devenit una dintre ţintele principale ale luptei împotriva terorismului.

În 2002, presiunea crescândă asupra regimului lui Saddam Hussein l-a forţat în cele din urmă să accepte prezenţa experţilor ONU în dezarmare, ceea ce a servit drept pretext pentru ca SUA să pregătească o ofensivă. Bagdadul a căzut la începutul lunii aprilie, între timp dictatorul irakian refugiindu-se într-un buncăr. Saddam Hussein a fost capturat de armata americană la 13 decembrie 2003, în regiunea Tikrit, situată la nord de Bagdad. Până la începerea procesului în 2005, acesta a fost deţinut, împreună cu o parte dintre apropiaţii săi, în închisoarea Abu Ghraib, din apropierea aeroportului din Bagdad.

Înaltul Tribunal Penal irakian, creat pe 10 decembrie 2003, a avut competenţa de a judeca toate crimele comise de vechiul regim în perioada 17 iulie 1968, data loviturii de stat a Partidului Baas, în urma căreia a venit la putere Saddam Hussein, şi 1 mai 2003, când preşedintele american George Bush a anunţat încheierea luptelor în Irak. Sub jurisdicţia acestui tribunal au intrat genocidul, crimele de război sau crimele împotriva umanităţii. De asemenea, a putut judeca şi crimele comise în timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988) şi în perioada primului război din Golf (1990-1991).

La 19 octombrie 2005, el a fost acuzat de execuţia a aproape 150 de şiiţi în satul Dujail în 1982. Fostul preşedinte a declarat că nu recunoaşte autoritatea instanţei. După un proces turbulent, în timpul căruia Saddam Hussein nu a încetat să se opună judecătorilor săi, fostul dictator irakian a fost condamnat la moarte prin spânzurare la 5 noiembrie 2006. Fără a aştepta să-l judece pentru alte crime, s-a decis spânzurarea lui la sfârşitul lunii decembrie. În zorii zilei de 30 decembrie, sentinţa a fost executată, imaginile făcând înconjurul lumii.

sursa agerpres