ÎPS Teodosie: “Bărbatul trebuie să aibă barbă. Bărbații fără barbă sunt ciuntiți”

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului / Profimedia Images
28 februarie 2024, 12:05 (actualizat 28 februarie 2024, 12:10)

ÎPS Teodosie a oferit o nouă declarație controversată. Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, la Radio Dobrogea, de ce poartă barbă slujitorii Bisericii Ortodoxe.

Acesta susține că toți bărbații ar trebui să aibă barbă, iar cei care nu au sunt “ciuntiți”.

„Așa este firesc. Barba este lăsată pentru bărbați. Sunt și excepții, oameni spâni, cărora nu le crește barbă. Și sunt triști unii dintre ei, care ar vrea să aibă. Bărbatul trebuie să aibă barbă. Bărbații fără barbă sunt ciuntiți. Orice bărbat ar trebui să aibă barbă. Cu atât mai mult slujitorii Bisericii Ortodoxe. Ei trebuie să aibă chipul lui Hristos, care a avut barbă. Au purtat și apostolii și toți părinții bisericii noastre. Barba este un element natural care ține de bărbăție”, a spus Arhiepiscopul Tomisului .

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite