Ion Iliescu, în amintirea Olteniței. Echipa TVR a mers pe strada copilăriei lui. Oamenii nu l-au uitat, dar îl și critică

6 August 2025, 20:32 (actualizat 7 August 2025, 08:27)

O echipă a TVR a mers în Oltenița, orașul natal al lui Ion Iliescu. Imaginea fostului președinte se păstrează aici, în mentalul colectiv, sub diverse forme. Unii oameni știu de la părinții sau bunicii lor despre copilăria lui.

Alții își amintesc că l-au întâlnit cu diverse ocazii, când Ion Iliescu și-a vizitat orașul de baștină. Am mers și pe strada copilăriei sale, unde casa bunicilor care l-au crescut a fost demolată în anii 80, pentru a face loc unui bloc. Oamenii nu au ezitat să îl judece pe Ion Iliescu, după faptele sale.

O tablă ruginită ne spune că am ajuns în Oltenița. O urbe cu case tradiționale care o poți străbate în câteva minute. Oamenii ne-au indicat imediat unde a fost mahalaua lăutarilor, locul în care a copilărit Ion Iliescu.

Unii își amintesc de el ca de un om apropiat, prietenos și prezent în comunitate. „Am fost ca frații. N-am gândit că e om mare. Venea și dădea mâna cu noi. Și avea grijă de noi”, spune o localnică care l-a întâlnit pe Iliescu în perioada în care era președinte.

Alții povestesc episoade din copilăria lui, transmise din generație în generație.

Un prieten de familie, muzicant, spunea că Iliescu mânca împreună cu copiii de pe stradă, fără nicio deosebire.

Un altul rememorează o întâmplare haioasă: „Tata, împreună cu domnul Ion Iliescu, au furat, au luat o căruță din curte și au fugit cu ea pe stradă. Pe urmă și-au luat bătaie de le cei bătrâni.”

Pe strada copilăriei lui Ion Iliescu, casa bunicilor care l-au crescut a fost demolată în anii ’80 pentru a face loc unui bloc. Acum, singura construcție de acest tip din zonă amintește de locul de început al fostului președinte.

În centrul orașului, doamna Elena, florăreasă în vârstă de 35 de ani, vorbește cu nostalgie despre anii în care l-a cunoscut pe Iliescu prin organizația locală de partid.

„Îl cunosc de ani de zile. De dinainte să fie președinte. Pentru că a făcut organizația asta. Nu PSD se numea, PDSR. Și noi, fiind tineri, eram în organizație cu toții.”

Dar nu toți localnicii vorbesc cu admirație despre Ion Iliescu. Mulți sunt critici, unii chiar furioși. „A venit și ne-a luat șantierul. A vândut șantierul.”, spune un bărbat.

Alt localnic este și mai dur: „A fost frânarul României, Ion Iliescu. Ne-a tras cu frâna de mână 20-30 de ani. Nu e o chestiune de laudă pentru mine că sunt oltenițean, cum a fost și Ion Iliescu.

”N-a făcut nimic pentru țară, dar pentru oraș nici atât, rău a făcut cât a putut”, spune o femeie.

Există însă și oameni mai împăciuitori, care preferă să rețină lucrurile bune. „Am lucrat într-o fabrică în trei schimburi și ne-a scos la pensie la 50 de ani. Și l-am iubit tot timpul”, spune altă femeie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite