Iohannis, despre decizia de candidaturi separate: Nu e un mare succes, important e să nu existe lupte electorale în interiorul Coaliției
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marți, că nu a vrut să se implice în negocierile din Coaliție privind propunerea pentru candidatura la Primăria Capitalei. Șeful statului a subliniat că a fost informat după ședința de luni noapte și că decizia nu este un mare succes, dar important este să nu existe lupte electorale în interiorul Coaliției care pe urmă s-ar reflecta negativ asupra activității Guvernului.
Nu este un mare succes al coaliției, dar în rest prefer să nu comentez deciziile Coaliției în materie de ales candidați și de felul în care lucrurile se vor poziționa. Știți bine că discuțiile în Coaliție s-au purtat ieri și azi-noapte, din câte am înțeles, deci nu am fost acolo ca să fiu în contact nemijlocit. Am aflat rezultatele, important este ca această soluție, de candidați separați pe București, să nu ducă la niște lupte electorale în interiorul Coaliției care pe urmă s-ar reflecta negativ asupra activității Guvernului, a subliniat președintele Klaus Iohannis.
Președintele a adăugat că există capacitatea în cele două partide să separe alegerile locale de activitatea guvernamentală.
Cred că toată lumea își amintește că această Coaliție, crearea ei a fost încurajată de mine, pentru că aveam nevoie de un guvern stabil, de o majoritate serioasă în Parlament pentru a trece România cu bine prin toate crizele succesive pe care le-am avut, lucru care s-a întâmplat. Obiectivul acestei Coaliții a fost: stabilitate și trecerea cu bine prin crize, ceea ce s-a întâmplat. Obiectivul a fost atins, dar cred că mai are potențial această Coaliție în viitor, sigur, acum în toiul campaniilor electorale, va fi un pic mai complicat de a menține buna înțelegere la cotă maximă, a spus Klaus Iohannis.