Ioana Timofte, fost director general al CNCIR, trimisă în judecată pentru luare de mită sub forma unor sejururi în Grecia, Spania, Italia şi Turcia

20 October 2025, 11:13 (actualizat 20 October 2025, 11:34)

Ioana Timofte, fost director general al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA (CNCIR), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că ar fi primit mită sub forma unor sejururi în Grecia, Spania, Italia şi Turcia.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Ioanei Timofte, la data faptei director general al CNCIR, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (10 acte materiale). Alături de aceasta, au fost trimişi în judecată alţi şase inculpaţi – angajaţi ai companiei şi persoane din cercul relaţional al directorului – fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare sau complicitate la luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în calitate de director general al CNCIR SA, Ioana Timofte ar fi încheiat contracte de formare profesională, în mod nelegal, cu două societăţi comerciale. În considerarea acestor contracte şi a promisiunii încheierii unor contracte viitoare, conform unei înţelegeri prestabilite cu reprezentantul societăţilor respective, ar fi pretins şi primit (pentru sine sau pentru alte persoane), în perioada 2021 – 2023, zece sejururi în valoare totală de 586.492 lei şi 39.707 euro, în Grecia (Santorini, Creta, Rodos), Spania (Mallorca), Italia (Lido di Jesolo) şi Turcia (Antalya).

“Inculpata ar fi creat aparenţa de legalitate a desfăşurării unor cursuri de formare profesională în străinătate pentru angajaţi ai CNCIR (sejururi organizate şi plătite din bugetul CNCIR SA), care erau doar trecuţi pe lista de participare, prin efectuarea unor proceduri de achiziţie directă nelegale, dar şi prin emiterea de diplome de participare. Activitatea infracţională descrisă ar fi fost sprijinită de ceilalţi şase inculpaţi, care ar fi beneficiat şi ei de sejururi mascate sub forma organizării de cursuri de formare profesională”, menţionează anchetatorii.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti (având în vedere calitatea de avocat suspendat a Ioanei Timofte), cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite