Inundații în Tulcea. Mai multe autoturisme au fost luate de ape. Echipajele ISU au intervenit pentru salvarea unor persoane prinse în mijlocul șuvoaielor

1 august 2023, 07:34

Canalizarea orașului nu a mai făcut față și a refulat iar gurile de canal au devenit adevărate arteziene.

Aseară în municipiul Tulcea și în localitățile învecinate a fost emis un mesaj RO-Alert care anunța averse, cu 35-40 de litri pe metru pătrat.

Nimeni nu a fost rănit însă echipajele ISU au avut 19 intervenții pentru salvarea unor persoane prinse în mijlocul apelor sau pentru evacuarea apei din gospodării și locuințe.

La dispeceratul integrat pentru situații de urgență, au fost înregistrate 26 de apeluri la numărul unic de urgență 112 prin care localnicii au cerut ajutorul autorităților. Patru persoane au fost fost la un pas să își piardă viață.

Sg. maj Daniel Năstase, purt. cuv. ISU Tulcea: Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri a intervenit pentru evacuarea a trei persoane aflate într-un autoturism surprins de o viitură pe o stradă din municipiul Tulcea. Acestea au fost scoase din autoturism şi transportate într-un loc mai înalt, refuzând asistenţa medicală.

Un alt echipaj a intervenit în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112 în apropiere de localitatea Agighiol pentru a salva o persoană aflată într-un autoturism surprins de șiroaiele de apă de pe carosabil. Ajungi la fața locului pompieri au identificat persoana care a cerut ajutorul, aceasta s-a autoevacuat până la ajungerea echipajelor.

Probleme au fost și în Brăila unde pompierii au intervenit cu patru autospeciale și cu patru motopompe pentru a scoate apa din curți și de pe străzi. Au fost imnundate 13 străzi din oraș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite