Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului și prima dezlegare la pește

21 November 2025, 08:09

Este zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului și prima dezlegare la pește. Sărbătoarea este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia, care se traduce prin „prima apariție, vedere”.

Viitorii Părinți ai Sfintei Fecioare, Ioachim și Ana, nu aveau copii, așa că L-au rugat pe Dumnezeu să le dea un vlăstar. Ei au făgăduit că, dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Un înger i-a anunțat că vor avea o fată, pe care i-a sfătuit să o numească Maria.

Sfinții Ioachim și Ana nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și, la trei ani de la nașterea Maicii Domnului, au dus-o pe fiica lor la templu. Au fost întâmpinați de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe Maria în cea mai sfântă încăpere din Biserică, unde preotul intra o singură dată pe an.

Potrivit Tradiției, îngerul Gavriil o hrănea și îi tâlcuia textele mai greu de înțeles din Scriptură. La vârsta de 15 ani a părăsit templul și a fost încredințată bătrânului Iosif. La puțin timp a primit vestea, tot de la Arhanghelul Gavriil, că a fost aleasă să Îl nască pe Fiul lui Dumnezeu.

În unele locuri, astăzi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă și le folosesc în noaptea de Anul Nou drept sorcove. În credința populară, se spune că dacă nuielușa Sfântului Nicolae, care trebuie să fie din măr, înflorește până la sărbătoarea Nașterii Domnului, înseamnă că Sfântul l-a iertat pe cel pedepsit cu ea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite