Interviu eveniment cu „actrița poveste” Alexandrina Halic: Copiii sunt un public foarte exigent. Nu poți să-i păcălești. Aș vorbi la nesfârșit despre teatrul ăsta pe care îl iubesc. Cu asta m-am hrănit toată viața

Teatrul „Ion Creangă” a editat un album aniversar dedicat Alexandrinei Halic, dedicat în fapt propriei istorii a instituției – s-au împlinit 55 de ani de existență a teatrului.

„Cu câțiva ani înainte, cam de prin 1961, când Teatrul ‘Ion Creangă’ era doar un vis frumos și o idee generoasă generoasă a lui Ion Lucian, am început să joc din anul III de facultate spectacole pentru copii, undeva la o sală a Teatrului de tineret și copii, Ion Lucian avându-l alături pe Ion Cojar”, rememorează Alexandrina Halic.

Crescută în Bocșa, Caraș-Severin, Alexandrina Halic a fost instruită prin lecturile serioase să devină profesoară. „Ajungeam la Filologie, eram o bunică pensionară, fostă profesoară de română sau limbi străine. A fost o șansă. Există în viață întâlniri care îți croiesc până la urmă destinul. Mâna întinsă pentru mine a fost Ion Cojar. El era asistent, mă știa, s-a gândit că într-un teatru pe care îl visau și el, și Ion Lucian, ar fi nevoie de mine și vocea m-a ajutat să merg dincolo de teatru. Am făcut foarte mult radio – teatru radiofonic, emisiuni pentru copii – dar în teatrul pentru copii, acolo am găsit adevărata, știu eu, satisfacție, adevărata bucurie. Poate că mulți actori s-ar fi simțit pe vremea aceea frustrați că joacă pentru copii și nu își pot satisface, să-i zic, orgoliul de a se prezenta în plinătatea talentului și în fața unor adulți care i-ar judeca altfel. Spunea Cornel Todea: ‘copilul este cel mai fabulos spectator’. Și ăsta este adevărul. Cu asta m-am hrănit toată viața. Am mai jucat și altceva la o anumită vârstă, dar nu mă consider o nedreptătiță, ci o norocoasă, în fond. (…) Copiii sunt un public foarte exigent și necruțător, mai ales. Nu poți să-i păcălești. N-or să stea niciodată cuminți să te asculte dacă nu îi interesează ce le oferi. Își văd de ale lor, i-ai pierdut”, spune Alexandrina Halic.

„E un efort în plus. Eu găsesc că pentru teatrul pentru copii îți trebuie o anume educație ca actor. Copiii au nevoie mai mult decât adultul de lucruri limpezi, de multă imagine, de lipsă de vanitate. Nu-i nevoie să te arăți pe tine. Trebuie să îl convingi că acolo, pe scenă, ești cine își dorește el să fii în poveste”, explică actrița-poveste.

„Replici nu țin minte, dar am jucat și în macedoneană, și în franceză, și în italiană, și în germană, și în bulgară”, povestește Alexandrina Halic după ce rememorează experiența unui turneu de 4 luni în Japonia, din anii ’80, unde a jucat 85 de spectacole cu replici în japoneză.

„Aș vorbi la nesfârșit despre teatrul ăsta pe care îl iubesc. Am aproape 80 de ani, din ’61 până acum am jucat numai pentru copii sau aproape numai pentru ei, și faptul că sunt acum în fața dumneavoastră, în această sală, unde am jucat alaltăieri două spectacole, unul dimineața și unul seara, și unde o să mai joc în fiecare weekend până la sfârșitul lui februarie mă face să spun că sunt o norocoasă. Că îi mulțumesc lui Dumnezeu că se poate așa”, încheie Alexandrina Halic.