Interviu cu maestra internațională Claudia Sofronie: Tot ce a învățat copilul pe tabla de șah va ști să aplice în orice meserie își va alege

31 ianuarie 2024, 13:30 (actualizat 6 februarie 2024, 13:52)

Claudia Sofronie, profesor de şah, iniţiatoarea înfiinţării Clubului Sportiv Logic 64, Braşov, un ONG non profit, a fost campioană naţională la şah la vârsta de 10 ani şi vicecampioană mondială la şah clasic în anul 1990, vicecampioană europeană la junioare, între 1992-1993, maestră a Federaţiei Internaţionale de Şah, titlu obţinut la vârsta de 13 ani.

În prezent, are 23 de ani de experienţă ca antrenor de şah. Obţine rezultate extraordinare cu elevii, iar unul dintre cele mai grăitoare exemple este chiar fiul său, Vladimir, care a obţinut până la vârsta de 10 ani numeroase premii, printre care şi titlul celui mai bun junior la şah.

Pentru dumneavoastră și familia dvs, șahul înseamnă foarte mult. Sunteți profesoară de şah. Trăim într o epocă a digitalizării. Cum putem să readucem copiilor dorința de a juca şah, dorința de a fi într-o comunitate, de a lucra în echipă?

Șahul și digitalizarea nu sunt în contradicție, nu se anihilează reciproc. Putem (și majoritatea antrenorilor fac asta) să ne folosim de digitalizare. Eu prefer să pun bazele șahului, față în față, însă în momentul în care un copil (sau adult) transformă acest hobby într-o pasiune și vrea să treacă la nivelul următor, să descopere și mai mult, să aprofundeze acest sport, poate juca partide online cu oricine, se poate antrena cu un antrenor de oriunde din lume. Acestea sunt marile beneficii ale digitalizării. De altfel, există multe programe digitale interactive foarte interesante și utile (Majestic Chess sau platforma Chesskid, cu lecții video și teste, Mozaweb are câteva joculețe foarte drăguțe și utile pe care eu le-am folosit la cursuri de șah cu preșcolari de 4-5 ani) care pot fi utilizate la orice nivel și vârstă. Foarte utile pentru cei care fac șah de performanță sunt bazele de date, programele de analiză care sunt asistenți fantastici în programul de pregătire. Pe platforma chess24 putem vedea ce se joacă astăzi, acum, în lume între marii maeștri de la cele mai importante turnee. Digitalizarea a făcut deci lucruri extraordinare pentru șah. Atât eu cât și soțul meu, maestru internațional, folosim și metode moderne digitale de predare la clubul nostru.

Acum 33 de ani, când eu eram de vârsta fiului meu, nu mă puteam bucura de aceste resurse. Nu prea se găseau nici  cărți de șah în limba română, ci doar în limba rusă. Mă bucur enorm că fiul meu poate beneficia de aceste resurse. Eu folosesc materiale digitale și atunci când fiul meu îmi solicită ajutorul pentru resurse suplimentare în ceea ce privește materiile școlare. Folosim acasă DVD-uri  de la editura EDU pentru istorie, română, matematică și sunt extraordinare pentru a mări curiozitatea, dorința de a ști și pentru a fixa informațiile, prin plusul de elemente audio-vizuale.

Nu cred că dorința copiilor de a juca șah a scăzut în ultima vreme, dimpotrivă. Numărul copiilor care se înscriu la cursuri de șah sau învață șah singuri, acasă – tocmai fiindcă acum există resuse digitale și cărți de șah în limba română, drept urmare nu mai este nevoie neapărat de înscrierea la un club de specialitate pentru a dobândi noțiunile de bază – a crescut mult în ultimii ani. Ne arată statisticile. Există în jur de 25.000 de jucători de șah legitimați în momentul actual, conform Federației Române de Șah (https://fb.watch/prKZYI5RgL). Statisticile arată că șahul se află în top 4 al preferințelor, având printre cei mai mulți sportivi legitimați, după fotbal, baschet și dans.

La debutul pandemiei Covid (anul 2020), când șahul a rămas unul dintre puținele sporturi care au putut fi practicate online aproape la fel de bine ca față în față, șahul a explodat pur și simplu. Acest fapt se poate atribui și apariției serialului “Gambitul Damei” în octombrie 2020 (foarte apreciat de public) care a dus la creșterea numărului celor care doresc să învețe să joace șah. De asemenea, în aceeași perioadă, s-a difuzat filmul “Searching For Bobby Fischer” (film din 1993). Un film foarte actual, care răspunde unor întrebări ale părinților și redă o viziune foarte realistă a ceea ce înseamnă viața prin turneele de șah cu un copil de 8-10 ani. Deci, numărul practicanților de toate vârstele a crescut în ultimii ani.

Șahul în școală a luat, de asemenea, o amploare extraordinară în ultimii ani în România.                                           

În primul rând, trebuie făcută o distincție clară între șahul de performanță și șahul în școală.

“Șahul de performanță” este practicat în cadrul unui club sportiv specializat, afiliat la Federația Română de Șah și Ministerul Sportului, cu antrenori specializați în domeniu, absolvenți ai Școlii Naționale de Antrenori, foști șahiști profeșioniști care la rândul lor au fost jucători activi, participând la competiții internaționale și cantonamente. Ei pregătesc acei copii care au trecut deja prin fazele de inițiere, copii care doresc să participe la competiții oficiale și doresc să aloce timp zilnic pentru pregătire în acest sens. Acești antrenori au experiența și cunoștințele necesare pentru a pregăti copiii pentru performanță.

“Șahul în școală” predă primele noțiuni, cele de bază, fără a intra în strategii și tactici de joc complexe. Scopul este, pe de o parte, de a familiariza toți copiii cu aceste noțiuni de bază pentru a identifica timpuriu posibilii performeri, iar pe de altă parte, de a da tuturor șansa de a beneficia de calitățile pe care șahul le dezvoltă. Bineînțeles, cu cât îl practici pentru mai mult timp, cu atât dezvoltă mai multe calități (ce vor putea fi folosite în orice domeniu). În ultimii ani, se apelează tot mai mult la metode alternative de educație și șahul este un instrument foarte bun. Scopul șahului în școală este  acela de a familiariza un număr cât mai mare de copii cu acest “sport al minții” datorită influenței sale educative.

“Șahul în școală” de obicei nu este (și nici nu trebuie să fie neapărat) predat de foști șahiști profeșioniști. Primele noțiuni pot fi învățate de la profesori care au urmat cursuri în acest sens, dar nu sunt foști jucători titrați. Bineînțeles, cu condiția să aibă cunoștințele necesare pentru a putea preda corect aceste noțiuni. Eu aș recomanda, pentru primele întâlniri, ca părintele să urmărească cât de multă răbdare are profesorul ales, tact pedagogic, dacă are în minte o programă clară pentru următoarele 6 luni, un obiectiv clar, cât de mult îi implică pe copii pentru a participa activ la curs şi cât le dezvoltă spiritul de echipă. În primele săptămâni mai ales, pentru orice nou copil cursant este foarte importantă atmosfera de la curs, interacțiunea cu prefesorul și colegii. Dacă acestea îl fac să se simtă confortabil, va fi pregătit pentru procesul de învățare.

Din pasiune pentru această muncă, am inventat foarte multe joculețe prin care să îi predau șah fiului meu încă de la vârsta de 2 ani. A trebuit mereu să vin cu ceva nou și captivant. Şi astăzi, folosesc acele joculețe foarte des cu toți elevii mei.

Trebuie să căutați, cu îndârjire, acei profesori care pot ieși din stereotipurile de predare și inventează joculețe, se lasă ghidați de copii. Dar, încă o dată, mă refer la inițiere și “șah în școală”. Cu “șahul de performanță” este altă poveste și cele două nu trebuie confundate.

Părinții mă întreabă adesea cum să aleagă profesorul, după ce criterii. Mulți părinți merg pe recomandările prietenilor. Sper ca informațiile date mai sus să îi ajute să poată face mai ușor această alegere. Cei care caută un antrenor profesionist și club pentru performanță, găsesc pe pagina web a Federației Române de Șah lista cluburilor, iar pe pegina web a Federației Internaționale de Șah, pot verifica dacă antrenorul este titrat (maestru FIDE, maestru internațional, mare maestru), și dacă are ELO (coeficient internațional valoric) la secțiunea “Ratings”.       

Aveți un copil în vârstă de 10 ani care a obținut numeroase premii la şah. La ce vârstă  aţi sugera părinților să își aducă copiii la şah și care ar fi beneficiul?

Șahul se poate învăța și de la 3 ani. Dar în niciun caz nu sugerez aducerea copilului la un club de șah, pentru performanță, la 3 ani. Până la 5-6 ani, eu recomand ca șahul să fie învățat acasă de la bunici sau părinți. Cu cât este mai mic copilul, cu atât va ști mai puțin cum să gestioneze pierderea partidei. Acest lucru poate fi învățat cel mai bine în mediul familial. În cazul în care se optează totuși pentru lecții individuale, acasă cu un profesor, eu sugerez mai degrabă să se lucreze în grupuri restrânse de doi copii de aceeași vârstă, decât individual, doar copil-profesor.

Antrenorul ar trebui să aibă, la un moment dat, o discuție cu părintele care își aduce copilul la șah. Mulți dintre părinți spun că doresc să susțină copilul pentru performanță (după ce a trecut de faza de inițiere), dar nu întotdeauna le este foarte clar ce înseamnă asta ca efort de timp, efort financiar, renunțări, sacrificii. Dacă hotărăsc că sunt dispuși să facă acest efort (pentru că este un efort al întregii familii, nu doar al copilului și al antrenorului, indiferent de vârstă) după ce au înțeles ce efort implică, atunci nu vor dezvolta  frustrări și dezamăgiri pe parcurs. E de preferat ca antrenorul să le spună părinților de la început ce efort implică. Performanță înseamnă că minimum 9  din 12 luni pe an, copilul este plecat de acasă, în competiții. Înseamnă antrenamente zilnice, nu ocazionale. Înseamnă antrenamente de șah de Paște, de Crăciun, de Revelion, etc. Deci nu o oră/zi ocazional….ci 4-8 ore/zi. Apoi, chiar și cu acest efort, doar 2-3% vor reuși. Restul? Au încercat…Însă, dacă ajutăm (antrenorul și părintele – este o muncă de echipă) copilul să învețe din toată această călătorie, nu doar să urmărească victoria finală și să vadă tot acest proces în termeni de reușită sau eșec, atunci a meritat călătoria. Călătoria îl va forma frumos pentru orice meserie va alege când va fi adult.

Deci, ceea ce am vrut să scot în evidență aici este că așteptările părintelui trebuie să fie realiste. Rezultatele sunt pe măsura timpului investit în pregătire. Munca contează, primează. Nu talentul.

O  întrebare care îmi este foarte des adresată, încă de la primul curs, de către părinte, este: “Copilul meu are talent la șah? Ce părere aveți?” Răspunsul meu este:  nu contează doza de talent. Am avut mulți elevi talentați care nu au reușit când a fost vorba de performanță, deși și-au dorit. Și elevi care nu erau talentați, dar  au reușit. Contează să le insuflăm dragostea pentru șah, să îi ghidăm spre a-și accepta și recunoaște punctele slabe, greșelile, înţelegându-le ca oportunități de învățare. Șahul este un joc al nervilor, o luptă care se dă și pe plan emoțional. Să îi învățăm cu blândețe să nu reacționeze doar emoțional la “amenințările” (mutările) adversarului. Ci să judece “la rece” poziția, posibilitățile de pe tablă și să facă cea mai bună alegere. În partida de șah prima luptă o dai cu tine însuți și cu limitările pe care tu ți le impui, de obicei involuntar, când îți spui “nu pot, nu știu ce să mut, o să greșesc, o să pierd…”

Beneficiile sunt multe pe termen lung. Pentru adultul ce va fi. Tot ce a învățat pe tabla de șah va ști să aplice în orice meserie își va alege. Și îl va ajuta mult. Pe lângă beneficiile șahului în sine, aceste călătorii pentru deplasări în turnee și cantonamente, socializarea, înţelegerea ideii că adversarul îți este adversar doar la concurs, dezvoltă şi maturizează. Copiii învață să aprecieze valorile, să stea pe lângă cei buni, descoperă că această luptă la tablă este, de fapt, ca un schimb de idei creative între cei doi adversari, din care iese o partidă frumoasă și spectaculoasă, indiferent cine câștigă.

  • Planificare, gândire criticã, stabilirea unui obiectiv:

– fiecare mutare trebuie sã urmãreascã un scop concret imediat, fie cã este vorba de atacul unei piese sau a regelui;

– fiecare mutare trebuie sã fie precedatã de analiza poziţiei, de înţelegerea planului şi a ultimei mutãri a adversarului-ce amenință;

– din cele 2-3 mutãri luate în considerare ca răspuns la mutarea adversarului, copilul trebuie sã aleagã doar una, comparând efectul fiecãrei mutãri, luând în calcul posibilitãţile de reacție ale adversarului.

Asumarea riscului

– dupã verificarea de 1-2 ori a mutãrii alese, copilul trebuie sã îşi facă curaj să efectueze mutarea, asumându-și riscul de a fi omis vreo variantã de rãspuns a adversarului. Trebuie sã aibã încredere în ceea ce a analizat şi calculat asumându-și riscul de a face mutarea, riscul de a greşi. Greşeala este oportunitate de învãţare!

– atunci când va obţine o poziţie mai bunã, va trebui să sesizeze care este momentul potrivit pentru a da lovitura finală. Un fel de ieșire din zona de confort-poziția bună-pentru a risca combinația care să încheie partida. Însã dacã nu îşi va asuma acest risc, adversarul îşi va mobiliza, încetul cu încetul piesele şi va ajunge sã echilibreze partida, poate chiar să preia inițiativa.

Acestea sunt doar câteva exemple. Sunt mult mai multe aptitudini care se dezvoltă aprofundând șahul. Pe lângã dezvoltarea creativitãţii, intuiţiei, memoriei şi abilitãţilor analitice de luare a unor decizii, şahul ne educã autodisciplina şi autocontrolul.

Cât de competitive vi se par generațiile de astăzi?

Mie îmi par mai puțin competitive decât generațiile de acum 10 ani, de exemplu. Pe elevii mei actuali îi sperie competiția. Dacă aud cuvântul “concurs”,  fug cât văd cu ochii. Cred că este vorba mai degrabă de lipsă de încredere în sine. Asta, comparativ, cu generațiile de acum 10 ani. Am tot mai mulți elevi care spun că vor să îi învăț șah doar povestindu-le despre șah, uitându-se la alții cum joacă, dar nu vor să joace cu un “adversar”, cu alt copil. Practica și teoria trebuie să meargă însă mână-în-mână. Șahul se poate învăța cu adevărat doar jucând, pierzând și învățând din greșeli. DAR trebuie îl lăsăm pe fiecare să învețe în ritmul lui, să se așeze la o partidă doar când se simte pregătit și își dorește.

Dacă părinții discută în prealabil cu copilul despre competiție și despre așteptările sale, legat de motivul participării, cred că îi este mai ușor apoi copilului să gestioneze avalanșa de emoții simțite la o competiție. Mulți părinți nu sunt ei înșiși pregătiți să accepte înfrângerea copilului și clasarea acestuia  într-o competiție, fără să își pună tot felul de întrebări legate de motivul înfrîngerii. Dacă decide să îl ducă la competiție, părintele trebuie să poată trata copilul exact la fel și după victorie și după înfrângere, atunci când iese din sala de concurs. Dacă părintele poate face asta, atunci este pregătit (el) și îl poate pregăti emoțional, la modul real, și pe copil pentru competiție. Nu întrebați copilul ce a făcut sau cum a pierdut când iese din sală. Nu întrebați nimic, nu spuneți nimic. Doar fiți acolo pentru el, fizic. Vă va zice el, dacă dorește, când dorește. Nu îl întrebați ce face sau “cum stă” colegul de club, ca să se simtă comparat cu alți copii.

Ar putea fi o prioritate pentru România încurajarea tinerilor să  joace şah?

Există de câțiva ani demersuri în acest sens și în România, deoarece există multe studii privind beneficiile studierii șahului de la cele mai fragede vârste. Șahul dezvoltă calități care îi vor ajuta să performeze mai bine în orice domeniu atunci când vor fi adulți.

Șahul formează oameni inteligenţi, cu gândire strategică, creativi şi luptători. Cursurile de șah nu vizează doar obţinerea de rezultate bune la  competiţiile de anul acesta sau de peste un an sau doi, ci şahul este un sport care creează oamenii, specialiştii de care avem şi vom avea nevoie acum şi întotdeauna.

 Există finanțări pentru cei care fac performanţă?

Nu. Șahul este sport neolimpic. Premiile în bani sunt aproape inexistente la nivel de juniori (până la 20 de ani). Clubul nostru de șah este un ONG și reușim să achiziționăm materialele necesare pentru curs și să participăm la competiții, să organizăm tabere și turnee doar din cotizațiile membrilor, donații și sponsorizări, proiecte.

Ce activități desfăşuraţi la şcoala pe care o conduceți și cum pot fi accesate acestea?

Organizăm cursuri, tabere, competiții. Toate activitățile noastre pot fi accesate devenind membru al clubului nostru.

Taberele noastre de weekend sunt foarte apreciate și așteptate de toți membrii clubului. Sunt tabere restrânse cu maximum 15 copii și părinții acestora. Sunt momente extraordinare pentru socializare, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Sunt ore întregi de șah jucat “liber”, în afara competițiilor oficiale. De obicei, în aceste tabere, părinții participă la activități alături de copii, atât la lecții cât și la concursuri “amicale” pe familii, sau mici competiții amicale între părinți, dând astfel un exemplu pozitiv extraordinar copiilor, participând ei înșiși, sub privirea lor și arătând astfel copilului cum gestionează părintele înfrângerea. Ne uităm la filme și documentare despre viața campionilor mondiali, facem planuri împreună pentru evenimentele viitoare. Cred că aceste tabere sunt foarte importante atât pentru copii cât și pentru părinți pentru a se simți ca o comunitate cu aceeași pasiune.

Cum putem să- i învățăm pe copii competitivitatea, la vârstele mici,  fără ca ei să  plece afectați emoţional după aceste experienţe?

Cu multă răbdare, multe încurajări și lucru în echipă: copil-antrenor-familie. Să încercăm să avem mereu o atitudine pozitivă, având mereu în minte că vrem să fim un exemplu pozitiv pentru copil, având în minte că tot acest proces este cel care îl formează pe copil, nu rezultatul final/locul în clasament. Copilul copiază ceea ce vede, este foarte atent la felul în care noi reacționăm. Este foarte importantă energia pe care i-o transmitem (pozitivă sau negativă, frici sau bucurii). Un rol important putem avea și în a-i menține motivația.

Cum este să îți duci viaţa, între turnee și competiții?

În anul 2023, zece luni din douăsprezece am dormit prin hoteluri, departe de casă. Dar am trăit aceste momente extraordinare împreună, ca familie, deși este greu să fii și mamă și antrenor în același timp, spunându-i copilului tău de 10 ani să strângă din dinți și să meargă înainte…să tragă încă un pic…când îl vezi că este epuizat fizic și emoțional și abia mai poate. Au fost multe zile de făcut șah și teme școlare până târziu în noapte prin camere de hotel, aeroporturi, gări. Dar au fost mult mai multe momentele în care am cutreierat țările și continentele împreună, povestind despre vrute și nevrute, despre istorie, geografie, prietenii, ambiții, vise. Au fost multe experințe frumoase pe care le-am trăit împreună…Am avut ocazia să fiu acolo să văd, să simt, să mă bucur alături de el, să îi arăt, să îl ghidez. Am fost acolo tot timpul să îi spun că poate, că poate orice, dacă luptă pentru ceea ce și-a propus. Eu nu prea cred în talent. Nu cred în rezultate răsunătoare venite peste noapte. Acelea nu durează. Și nu te formează ca om. Cred în muncă. Probabil că și talentul ajută un pic. Nu am stat niciodată să mă întreb dacă este talentat sau nu la șah copilul meu. În schimb, m-am străduit să transmit mai departe fiului meu ceea ce mi-a transmis și mie tatăl meu: dragostea pentru sport, dragostea pentru șah. Principalul meu rol ca părinte și antrenor este să mă îngrijesc să nu moare pasiunea, motivația de a-și dori mai mult, creativitatea, originalitatea și „nebunia” din partidele lui, sub presiunea rezultatelor răsunătoare, a medaliilor, cupelor și premiilor. Am fost și voi fi în continuare acolo la fiecare competiție ca să mă îngrijesc să își păstreze râsul copilăresc și sclipirea din ochi, crezând că toata lumea e a lui și că toate visele se împlinesc la un moment dat, chiar și atunci când nu termină în prima parte a clasamentului.

La 4 ani, fiul meu știa poate mai multe noțiuni de șah decât știu mulți dintre elevii mei actuali. Nu aș putea să număr orele de antrenament care au dus la obținerea rezultatelor din ultimul an și a recunoașterii federației prin premiul acordat-cel mai bun junior din România (sub 20 de ani). Pentru noi acesta este un stil de viață, hai-hui prin lume, prin turnee, mereu cu valiza la ușă. Este o viață frumoasă, plină de aventură. Nicio zi nu este la fel ca cealaltă. Astăzi ne trezim în Brașov, mâine în Egipt, Polonia, Albania, Grecia, Cehia… poimâine cine știe unde.

Un interviu realizat de Lucia Toader

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite