Intervenție prelungită peste noapte în Munții Maramureșului, pentru recuperarea a două grupuri de tineri ucraineni
Şase tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au solicitat ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi, a informat, sâmbătă seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş.
Primul grup, format din trei persoane, a fost reperat în vecinătatea Vârfului Polonica, iar al doilea pe versantul Pop Ivanu.
“Primul grup format din cei trei cetăţeni ucraineni s-a rătăcit în zona Vârfului Poloninca la aproape 1.700 metri altitudine (…). Un alt apelul venit la 112 ne-a anunţat despre un alt grup format din trei băieţi cu vârste de 24 şi 28 ani care solicita ajutor de urgenţă unul dintre ei fiind in imposibilitatea de a se mai deplasa datorită unei accidentări suferite pe munte”, detaliat șeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
STS a reuşit să identifice locaţia apelului și le-a furnizat salvamontiștilor plecați deja în misiune coordonatele celor rătăciți.
Operaţiunea de extragere a celor două grupuri de ucraineni s-a desfășurat până la ora 02.45.
Toți cei recuperați au fost evaluați din punct de vedere medical. Li s-au oferit ceai cald și batoane proteice. În hipotermie ușoară, dezorientați și cu hainele ude pe ei, au fost coborâți din munte, misiune care a durat aproximativ 5 ore și jumătate, a detaliat Salvamont Maramureș.

