Instanţa respinge cererea de suspendare a reanalizării tezei de doctorat a lui Lucian Bode. Ministrul reacționează și depune o nouă plângere

Lucian Bode
Lucian Bode
17 ianuarie 2023, 17:38

Hotărârea este în primă instanţă, cu drept de recurs.

Decizia nu este o surpriză pentru actualul ministru de Interne, Lucian Bode. Acesta a reacționat la sentința acestei instanțe, arătând că, în condițiile în care Comisia de etică a universității Babeș-Bolyai a găsit de cuviință să nu aștepte acest verdict și a dat acea decizie de plagiat atunci tot demersul făcut de el nu mai are fond.

Drept urmare, ministrul de Interne a anunțat că va continua acest război cu UBB. El a anunțat că a depus o plângere prealabilă pentru desființarea hotărârii de plagiat luată de către Comisia de etică a acestei instituții de învățământ. Ministrul și-a reluat toate argumentele care au însoțit prima sa plângere, în care susține că această Comisie de etică se substituie CNATDCU și nu trebuia să vină cu o astfel de decizie.

Mai mult, îi acuză pe reprezentanții universității că au încălcat și o decizie anterioară a Curții Constituționale pe această problemă a sesizărilor în cazurile de plagiat.

De cealaltă parte avem decizia Comisiei de etică a UBB care arată că lucrarea de doctorat a actualului ministru de Interne este profund viciată. Ar conține o cincime fragmente și paragrafe care duc cu gândul la plagiat. Îi cer acestuia să retragă și cartea publicată în baza acestei teze de doctorat și au anunțat că au sesizat deja CNATDCU, pentru a se face verificări mai detaliate cu privire la conținutul acesti lucrări.

Pe linie politică, colegii actualului secretar general al PNL încearcă să minimalizeze situația. Nu se dorește o decizie prea curând pentru că ar exista, susțin surse din interiorul PNL, și anumite complicații, pentru că liderul partidului, Nicolae Ciucă, ar fi avut și el o astfel de situație în care a fost acuzat de plagiat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite