INSP: Nouă persoane au murit din cauza gripei sezoniere în România. Ultimul caz este cel al unui copil de 11 luni din Vaslui

O fetiţă în vârstă de 11 luni din judeţul Vaslui a decedat într-un spital din Iaşi, din cauza virusului gripal AH1N1, au informat, miercuri, autorităţile sanitare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, dr. Tamara Solange Roşu, copilul era prematur şi avea o patologie asociată, prezentând astfel un factor de risc.
„Este vorba despre un copil care a decedat prin gripă AH1N1, a fost adus la noi prin transfer, dintr-un spital judeţean, cu stare generală gravă de la internare. A continuat terapiile specifice, s-a evidenţiat acest virus, evoluţia a fost nefavorabilă şi a intrat în stop cardio-respirator”, a declarat presei dr. Tamara Solange Roşu.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, Ana Rinder, a declarat că pacienta a ajuns în unitatea medicală cu insuficienţă respiratorie, iar starea ei s-a agravat.
„Copilul a fost internat la noi cu insuficienţă respiratorie acută, mai avea şi alte probleme de sănătate de dinainte. A fost transferat la Iaşi după 13 zile. A plecat în stare foarte gravă la Iaşi, starea copilului s-a agravat brusc”, a spus Ana Rinder, citată de Agerpres.
Potrivit managerului SJU Vaslui, în ultimele zile s-a constatat o creştere a adresabilităţii pacienţilor cu afecţiuni respiratorii. Ana Rinder a afirmat că unitatea a achiziţionat abia acum teste rapide pentru gripă, deoarece până acum nu au fost solicitări pentru astfel de dispozitive.