INFO ETNIC | CCR: Legea pentru combaterea antisemitismului e clară
Duminică, 20 iulie, de la ora 11.00, la TVR INFO, jurnaliștii TVR, Teodora Drăgoi și Boris Velimirovici, vă dau întâlnire într-o nouă ediție INFO ETNIC.
Discursul urii nu se apără cu excepții de neconstituționalitate
Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Nicușor Dan. Legea pentru combaterea antisemitsimului rămâne în vigoare. Ce înseamnă această decizie pentru combaterea negaționismului și a urii în spațiul public? Discutăm cu invitații emisiunii, FLORIAN ALEXANDRU, director, INSHR-EW, ADRIAN CIOFLÂNCĂ, director, CSIER, FCER-CM, ANTONIO AMUZA, sociolog, Universitatea București.
“În esență, raportat la criticile formulate de autorul obiecției, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării, pe care l-a raportat la obiectul și scopul legitim al legii, acela de a proteja prin mijloace penale, valorile sociale cele mai importante ale unei societăți democratice, fundamentate în necesitatea asigurării demnității ființei umane și a respectului deplin al drepturilor și libertăților fundamentale.” (Comunicat de presă CCR)
În acest context, dezbaterea se va axa și pe concluziile celui mai recent raport de monitorizare a antisemitismului și manifestărilor de negare sau relativizare a Holocaustului și promovare a cultului unor criminali de război. Raportul, cel de-al șaselea realizat de INSHR-EW, răspunde obiectivelor Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027.
“Din perspectivă politică, perioada electorală analizată, 2024-2025,consemnează amplificarea fără precedent a extremismului de dreapta: turul I al alegerilor prezidențiale (noiembrie 2024) a fost câștigat de un candidat independent extremist de dreapta, suveranist, prolegionar, pro Antonescu și pro Putin; o treime dintre parlamentari sunt, în urma alegerilor din toamna anului 2024, afiliați la partide politice care își asumă valori de extremă dreapta. Din rândurile acestor partide există astăzi în Parlament figuri care au sistematic luări de poziție cu caracter antisemit sau fac apologia unor criminali de război sau figuri centrale ale fascismul românesc interbelic.” (Comunicat de presă INSHR-EW)
România, pe locul 1 în Europa la mame minore. Statul tace. Coroieni vorbește
După dezbaterea de săptămâna trecută despre fetele minore din comunitatea rromă din Coroieni, județul Maramureș, vine o reacție oficială: Ministrul Muncii, Florin Manole, oferă un răspuns în exclusivitate pentru INFO ETNIC. Ce face – sau nu face – statul român pentru aceste tinere? Problema nu ține de etnie, ci de lipsa intervenției.
Rasism pe stadioane: fotbalul nu e imun. În peluză se strigă ce nu se spune la televizor
Recentul meci Dinamo – Csíkszereda readuce în atenție urletul intoleranței din tribune. Cât de prezent e rasismul în sportul românesc? Ce poate face Federația și unde e limita dintre pasiune și ură?
INFO ETNIC, 20 IULIE 2025, ORA 13.00, TVR INFO
Întâlniri în direct cu telespectatorii, din cel mai mare studio al Televiziunii Române, dezbateri ample privind evenimentele majore din societatea românească ce au un impact şi asupra celor 20 de minorităţi naţionale. Astfel se poziţionează emisiunea INFO ETNIC, ce poate fi urmărită în fiecare duminică, la TVR INFO. Jurnaliştii TVR, Teodora Drăgoi şi Boris Velimirovici analizează, alături de invitații lor, cele mai importante momente din viaţa comunităţilor etnice care trăiesc pe teritoriul ţării noastre.

