Incidente și nereguli la vot. Dosare penale pentru tentative de fraudă
Poliţiştii au primit, duminică, 277 de sesizări de posibile incidente electorale, dintre care 22 sunt în curs de verificare şi 116 nu s-au confirmat, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
ACTUALIZARE Preşedintele unei secţii de votare din localitatea Romanu, județul Brăila, a fost amendat cu 4.500 lei, pentru că s-a deplasat cu urna mobilă, părăsind astfel secţia, informează Centrul de Comunicare Judeţean Brăila.
“La data de 1 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi cu privire la faptul că un preşedinte al unei secţii de votare din localitatea Romanu s-ar fi deplasat cu urna mobilă, părăsind astfel secţia de votare. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă în valoare de 4.500 de lei conform Legii 208/2015″, a transmis Centrul de Comunicare Judeţean Brăila.
De la începerea votării, la nivelul judeţului Brăila, au fost primite patru sesizări cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni în legătură cu alegerile parlamentare. Două dintre sesizări s-au confirmat, iar două sunt în curs de verificare. Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 6.000 de lei.
ACTUALIZARE. Poliţiştii au întocmit, duminică, patru dosare penale şi au dat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.500 de lei pentru mai multe incidente electorale înregistrate în secţiile de votare din judeţul Vrancea, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
ACTUALIZARE. Cinci sesizări cu privire la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni în legătură cu alegerile parlamentare au fost înregistrate, duminică, la nivelul judeţului Vaslui, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
“Două dintre sesizări nu s-au confirmat, două sunt în curs de verificare, iar o sesizare nu era de competenţa MAI, astfel că a fost trimisă pentru soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă. Am fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane ar fi postat pe o reţea de socializare mesaje prin care îndemnau cetăţenii să voteze o anumită formaţiune politică”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu.
ACTUALIZARE. O pacientă internată într-un spital din Ialomiţa a votat cu urna mobilă deşi nu are domiciliul pe raza judeţului, în acest caz fiind întocmit un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.
Potrivit Centrului Judeţean de Comunicare Ialomiţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi membri ai comisiei din cadrul Secţiei de votare nr. 43 din municipiul Feteşti, responsabili cu urna mobilă, ar fi acordat dreptul de vot unei persoane internată într-un spital şi care nu avea domiciliul pe raza judeţului Ialomiţa.
Aceştia nu ar fi verificat în prealabil dacă alegătorul deţinea viză de reşedinţă într-o localitate din judeţul Ialomiţa, arată sursa citată.
Astfel, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
ACTUALIZARE. PSD Giurgiu a comunicat duminică presei că a depus plângeri la Biroul Electoral Judeţean şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la mai multe nereguli din timpul procesului de votare la alegerile parlamentare.
ACTUALIZARE. Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat cu privire la faptul că o tânără de 20 de ani, din comuna Punghina ar figura verificată și validată atât la secția de votare nr. 250, la ora 11.00, cât și la secția 167 din Franța la ora 12.32.
Din verificările efectuate de polițiști și discuțiile purtate cu președintele secției 167 din Nantes 2 Franța, s-a stabilit că tânără s-ar fi prezentat la secția din Franța, la ora și data indicată unde și-ar fi exercitat dreptul de vot.
Totodată, s-a stabilit că la secția de votare nr. 250, din județ Mehedinți trei femei cu vârste cuprinse între 46 și 55 de ani, din comunele Punghina și Vânători, având diverse calități în cadrul comisiei Secției de vot, ar fi votat fără a avea acest drept și ar fi semnat pe listele electorale, iar ulterior ar fi introdus buletinele de vot în urne, în numele tinerei de 20 de ani și al mamei acesteia de 40 de ani, fără ca acestea sa fie prezente la secția de votare.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
ACTUALIZARE. Poliţiştii din Urlaţi au deschis un dosar penal, duminică, după ce un alegător a plecat din secţia de votare cu ştampila de vot, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Conform sursei citate, de la începerea procesului de vot au fost sesizate 29 posibile incidente electorale, 7 fiind confirmate, 15 sunt în curs de verificare, iar 7 sunt neconfirmate.
ACTUALIZARE. Poliţiştii au întocmit două dosare penale, au aplicat trei amenzi în valoare totală de 1.500 lei şi nouă avertismente, în legătură cu alegerile parlamentare, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
“Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi primit mai multe buletinele de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei’, a exemplificat IPJ Neamţ unul dintre dosarele penale.
În al doilea dosar penal este cercetat un bărbat în vârstă de 60 ani, din localitatea Boteşti, care ar fi postat un videoclip în care instiga la acte de violenţă, în legătură cu alegerile parlamentare.
Totodată, bărbatul ar fi postat un videoclip în care ar fi susţinut o anumită formaţiune politică, fapt pentru care a fost sancţionat cu avertisment pentru continuarea propagandei electorale.
ACTUALIZARE Poliţiştii gălăţeni au deschis un dosar penal după ce un alegător din municipiul Galaţi ar fi primit două buletine de vot pentru Camera Deputaţilor, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
“Până acum, la nivelul judeţului Galaţi, a fost primită o sesizare cu privire la un posibil incident electoral. Poliţiştii din municipiul Galaţi au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, după ce un bărbat ar fi primit un buletin de vot pentru Senat şi două pentru Camera Deputaţilor, dar în loc să semnaleze greşeala, ar fi votat pe toate cele 3 buletine. Preşedintele secţiei de votare a procedat la anularea unuia dintre cele 2 buletine“, a transmis IPJ Galaţi.
ACTUALIZARE. Doi bărbaţi şi o femeie din judeţul Giurgiu au fost sancţionaţi, duminică, de poliţişti, după înregistrarea a trei sesizări cu privire la posibile incidente electorale.
“Au fost primite trei sesizări de posibile incidente electorale, respectiv din partea unui bărbat, de 56 de ani, din comuna Ghimpaţi, care a precizat faptul că nu i s-ar permite exercitarea dreptului la vot. Aspectele sesizate nu s-au confirmat, apelantul fiind sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 de lei. De asemenea, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.1 Călugăreni au fost sesizaţi direct de către un bărbat, de 31 de ani, din comuna Mihai Bravu cu privire la faptul că ar fi observat, la secţia de votare nr. 178, din aceeaşi localitate, mai multe persoane care ar sfătui alegătorii cu cine să voteze. Din verificările efectuate a rezultat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, apelantul fiind sancţionat cu avertisment“, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Judeţean de Comunicare.
ACTUALIZARE. Trei dosare penale au fost întocmite, duminică, de poliţiştii ialomiţeni în contextul alegerilor parlamentare, ele vizând inclusiv o tentativă de fraudă la vot.
Potrivit datelor comunicate de Centrul de Comunicare Judeţean Ialomiţa, au fost primite trei sesizări de posibile incidente electorale, toate confirmate, fiind întocmite trei dosare penale.
ACTUALIZARE. Preşedintele unei secţii de votare din Braşov a fost rănit la cap după ce un obiect de mobilier a căzut peste el, a informat, duminică, IPJ Braşov.
Conform sursei citate, în cadrul procesului de votare, până la ora 14,00, “nu au fost înregistrate incidente deosebite” şi nu au fost primite sesizări privind posibile incidente electorale.
“Preşedintele unei secţii de votare din Braşov a suferit un traumatism cranio-cerebral minor ca urmare a căderii unui obiect de mobilier. Persoana a primit îngrijiri medicale la faţa locului”. a precizat sursa citată.
ACTUALIZARE Un bărbat din oraşul Segarcea, judeţul Dolj, este cercetat de poliţişti după ce ar fi încercat să voteze de mai multe ori, informează IPJ Dolj.
“De la începutul procesului electoral, până la ora 11.30, au fost primite două sesizări privind posibile incidente electorale. În urma verificărilor efectuate, una dintre sesizări nu s-a confirmat, iar în cazul celei de-a doua a fost întocmit dosar penal. Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea s-au sesizat cu privire la faptul că, la secţia de votare nr. 233 Segarcea, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitate, ar fi încercat să voteze de mai multe ori. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că, persoana şi-a manifestat dreptul la vot la secţia de votare nr. 343 Drănic, pe lista suplimentară, solicitând să voteze şi pe lista permanentă la secţia de votare nr. 233 Segarcea”, informează IPJ Dolj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la fraudă la vot, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.
ACTUALIZARE Un bărbat în vârstă de 76 de ani a decedat, duminică, în faţa unei secţii de votare din judeţul Prahova, în urma unui stop cardio-respirator.
Potrivit datelor transmise de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova, la solicitarea AGERPRES, bărbatul în cauză a suferit un stop cardio-respirator în faţa secţiei de votare 301 din Stoieneşti.
La faţa locului a intervenit două echipaje medicale. Pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat, arată sursa citată.
De asemenea, locţiitorul preşedintelui secţiei 235 din Mizil a suferit un traumatism la mână, fiind preluat de un echipaj SMURD care l-a transportat la spital, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreia Ursachi.
ACTUALIZARE Poliţiştii au aplicat, duminică, două amenzi în valoare de 9.000 de lei pentru contravenţii legate de procesul electoral.
“De la începerea votării nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite trei sesizări cu privire la posibile incidente electorale, una dintre acestea a fost trimisă spre soluţionare Biroului Electoral Sector 2”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
De la începerea procesului de votare, două persoane, un membru al unei comisii de votare şi un alegător, au acuzat stări de rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate şi profesionalism de către echipele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de persoanele implicate”, transmite DGPMB.
ACTUALIZARE: Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 3 Ploieşti au fost sesizaţi, duminică, despre faptul că preşedintele unei secţii din municipiu a întocmit procesul verbal de numărare a voturilor la începerea procesului de votare, documentul fiind semnat de doi membri ai comisiei.
“Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat faptul că un bărbat de 47 de ani, având calitatea de preşedinte al unei secţii de votare din municipiul Ploieşti, a întocmit procesul verbal privind numărătoarea voturilor, la începerea procesului de votare. Documentul în cauză a fost semnat de către doi membri ai comisiei, fără că aceştia să fie obligaţi”, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
___________________________________________________
“Au fost aplicate cinci avertismente şi două amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenţii legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul reţelelor de socializare, şi sfătuirea alegătorului cu cine să voteze“, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
De la începerea procesului de votare, mai multe persoane, membri ai Birourilor electorale sau alegători, din judeţele Ilfov, Prahova, Constanţa şi din Bucureşti, au avut nevoie de îngrijiri medicale, a precizat Dajbog.

