Incendiu la Spitalul Orășenesc Rovinari, din cauza unui tablou electric care a luat foc. Zeci de pacienți și angajați, evacuați
Alertă la Spitalul Orășenesc Rovinari din județul Gorj. Un tablou electric a luat foc în compartimentul de Primiri Urgențe. Zeci de pacienți și angajați ai unității sanitare au fugit afară.
Nimeni nu a avut de suferit în urma fumului degajat sau a flacărilor. Angajații au intervenit cu stingătoare, iar pompierii au lichidat incendiul.
”Din cauza fumului degajat, aproximativ 50 de persoane, angajaţi şi pacienţi s-au autoevacuat. Două persoane (pacienţi) care se aflau în Compartimentul de Primiri Urgente au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigaţiile medicale pentru care se prezentaseră la CPU Rovinari, nefiind afectaţi medical de incendiu”, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
În acest moment, alimentarea cu energie electrică a spitalului a fost reluată parțial. Se lucrează la remedierea defecțiunii, astfel încât situația să revină la normal.