Incendiu la o terasă de pe plaja Corbu. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi

Incendiu la o terasă de pe plaja Corbu
Incendiu la o terasă de pe plaja Corbu
6 aprilie 2024, 09:30 (actualizat 6 aprilie 2024, 09:34)

Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, după ora 4,00, la o terasă de pe plaja din localitatea Corbu, flăcările extinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, lângă campingul de rulote, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”.

Conform sursei citate, două persoane care s-au autoevacuat, în vârstă de 45 de ani, respectiv 72 de ani, au suferit atacuri de panică. Acestea au primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean care s-a deplasat la faţa locului, însă au refuzat să fie transportate la spital.

„Incendiul este localizat. Au fost extrase două butelii din interior. Se lucrează pentru lichidare”, a informat ISU „Dobrogea”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite