Incendiu la clădirea Teatrului Masca. Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale şi trei autoscări
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la clădirea Teatrului Masca de pe strada Nuvelei, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere şi trei autoscări.
„Incendiul se manifesta la etajul unu, pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, la o sala de spectacole. Clădirea se află în curs de reabilitare”, au transmis reprezentanţii ISUBIF.
Conform aceleiaşi surse, incendiul a fost localizat la nivelul sălii de spectacole de la primul etaj, pompierii făcând verificări şi la nivelul acoperişului.
În urma incendiului nu au fost persoane rănite, au precizat reprezentanţii ISUBIF.