Incendiu izbucnit de la niște deșeuri, la un mall din Arad în prag de inaugurare. Nu sunt victime
Incendiu violent cu degajări mari de fum în Arad. Flăcările au izbucnit de la vegetația uscată și de la deşeuri menajere din curtea unui mall din oraș care se află în renovare. Focul a ajuns și în interiorul clădirii. Fumul dens se vedea de la o distanță de câțiva kilometri. Pentru avertizarea populației a fost transmis și un mesaj RO-Alert.
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, sâmbătă, la Agora Mall din Arad (fostul Galleria Mall), care urma să fie inaugurat la finalul acestei luni.
Imediat ce s a dat alarma, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri. În interior nu se afla nimeni, însă câțiva muncitori aflați în apropiere ar fi încercat să stingă flăcările și au rămas blocați pe acoperișul clădirii. Pompierii militari au reușit să-i scoată la timp și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, focul a izbucnit de la nişte deşeuri aflate lângă mall, dar ulterior s-a extins în incinta complexului comercial.
„Din primele informaţii, nu sunt înregistrate victime. Incendiul se manifestă violent la deşeuri menajere aflate în curtea centrului comercial şi în interiorul centrului comercial”, a transmis ISU.
Conform sursei citate, în sprijinul pompierilor au venit echipaje suplimentare, inclusiv de la Ineu (50 de kilometri de Arad) şi din Timiş.
Pentru protecţia persoanelor, din cauza degajărilor mari de fum, a fost transmis un mesaj RO Alert.
Mai mulţi martori transmit imagini în direct de la faţa locului, pe reţelele sociale, şi se vede că un perete exterior al mall-ului este cuprins de flăcări, care se manifestă şi în zona acoperişului.
Agora Mall a fost în reabilitare în ultimele luni, după ce investitorii au preluat Galleria Mall, închis de mai mulţi ani. Centrul comercial urma să se inaugureze la finalul acestei luni.