Incendiu de vegetație într-o rezervație naturală din Mehedinți. Au ars zeci de hectare de pădure de pin negru, o specie protejată

10 iulie 2024, 09:16 (actualizat 10 iulie 2024, 09:17)

Pompierii se luptă de sâmbătă cu flăcările care au izbucnit în Parcul Natural Porțile de Fier, unde focul a cuprins zeci de hectare de vegetație uscată, dar și o pădure de pin negru, o specie de arbori protejată prin lege.

La această oră incendiul nu se mai manifestă atât de violent, asta și datorită celor două aeronave Spartan ale Armatei Române, care au acționat încă de marți seară în zonă, pentru că exista riscul ca acest incendiu să se manifeste pe o suprafață și mai mare.

Până în acest moment au fost afectate 40 de hectare de vegetație și de pădure, a fost afectată și pădurea de pin din Parcul Național Porțile de Fier. Intervenția pompierilor a fost foarte dificlă, deoarece terenul este accidentat, iar curenții care se formează în acele văi favorizează extinderea flăcărilor, care au ajuns și la 6 metri înălțime, iar fumul gros s-a putut vedea și din Serbia, pe malul celălalt al Dunării. Pompierii au fost ajutați și de pădurarii din zonă, dar și de rangeri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite