Încă un român găsit mort în inundațiile din Spania, numărul total se ridică la doi. Șapte cetățeni români sunt în continuare semnalați ca fiind dispăruți, potrivit MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile spaniole, o altă persoană aflată pe lista cetățenilor români semnalați inițial ca fiind dispăruți a fost identificată ca fiind decedată. MAE transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Până în prezent, în urma fenomenelor meteorologice care au afectat Regatul Spaniei, doi cetățeni români au decedat și 7 cetățeni români sunt semnalați ca fiind dispăruți, transmite MAE.
Totodată, Ambasada României la Madrid și Consulatul României de la Castellón de la Plana au continuat verificarea informațiilor apărute în spațiul public cu privire la decesul unor cetățeni români, victime ale fenomenelor meteorologice recente care au afectat Comunitatea Valenciană, dar până la acest moment nu au fost recepționate confirmările din partea autorităților spaniole.
Reprezentanții Consulatului României de la Castellón de la Plana au continuat dialogul cu cetățenii români, inclusiv membri de familie, care au semnalat persoanele dispărute, și rămân pregătite să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.
Reprezentanții misiunii diplomatice și ai oficiului consular rămân în contact permanent cu autoritățile spaniole competente cu privire la cetățenii români afectați de recentele fenomene meteorologice.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Consulatului României la Castellon de la Plana: +34 677 842 467.