Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi cere comunităţii internaţionale un ajutor ‘urgent’ pentru Liban

15 aprilie 2026, 17:10

Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Barham Saleh, a chemat miercuri comunitatea internaţională să aducă un sprijin urgent Libanului, unde o cincime din populaţie este strămutată din cauza războiului dintre Hezbollah şi Israel, transmite AFP.

Fac apel la comunitatea internaţională să furnizeze sprijin şi ajutor de urgenţă Libanului‘, a declarat responsabilul ONU, după o întâlnire la Beirut cu prim-ministrul libanez Nawaf Salam.

Consecinţele umanitare ale acestui război sunt uriaşe, şi insist pe necesitatea de a proteja civilii şi infrastructura civilă (…) de atacuri‘, a adăugat Saleh, aflat într-o vizită în Liban de marţi.

Libanul nu merită să fie prizonier al unui ciclu recurent de violenţe, el merită susţinere şi stabilitate‘, a subliniat Înaltul Comisar.

El a precizat că agenţia pe care o conduce nu a primit decât ‘o parte’ din cele 61 milioane de dolari pe care le solicitase pentru a ajuta Libanul să gestioneze criza ‘fără precedent’ a strămutaţilor.

Suma face parte din cele 308 milioane de dolari pe care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le ceruse de urgenţă pentru Liban, unde s-a deplasat în martie, la doar două săptămâni după începerea războiului.

Atacurile israeliene împotriva Libanului au făcut peste un milion de strămutaţi, adică o cincime din populaţia ţării.

Mai mult de 140.000 dintre aceştia se află acum în centre de primire amenajate de stat.

Libanul, care traversează o criză economică acută începând din 2019, nu şi-a revenit încă de pe urma consecinţelor războiului precedent dintre Hezbollah şi Israel, încheiat în noiembrie 2024.

Pe de altă parte, experţi ai Naţiunilor Unite au condamnat miercuri bombardamentele israeliene împotriva Libanului, numindu-le o ‘agresiune ilegală şi o campanie de bombardamente fără discriminare’.

Aceasta nu este autoapărare. Este o încălcare flagrantă a Cartei ONU, o distrugere deliberată a perspectivelor de pace şi un afront la adresa multilateralismului şi ordinii internaţionale bazate pe ONU‘, au declarat experţii, citaţi într-un comunicat al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, potrivit Reuters. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite