Înalt oficial al Pentagonului: Ofensiva rusă în Donbas este în întârziere
„Credem că au întârziat faţă de ceea ce sperau să realizeze în Donbas”, a declarat presei înaltul responsabil, sub acoperirea anonimatului.
„Au întârziat cel puţin cu câteva zile”, a precizat el. „Ei sunt departe de a face joncţiunea” între trupele intrate în regiunea Harkov (est), la nord de Donbas, şi cele venite din sudul ţării, unul dintre obiectivele armatei ruse pentru a ataca din două părţi forţele ucrainene desfăşurate pe linia frontului în jurul zonelor separatiste Doneţk şi Lugansk.
Chiar dacă luptele au început, „credem că ei continuă să creeze condiţiile unei ofensive susţinute, mai ample şi mai lungi”, a adăugat înaltul responsabil din cadrul Pentagonului.
El a explicat că forţele ruse „nu vor să facă aceleaşi greşeli ca la Kiev”, unde coloanele de tancuri au fost imobilizate de forţele ucrainene înarmate cu lansatoare de rachete portabile iar susţinerea logistică a fost ţinută la distanţă.
„Tirurile de artilerie şi loviturile aeriene pe care le lansează asupra forţelor ucrainene nu au efectul dorit, pentru că ucrainenii continuă să reziste. De aceea credem că progresele lor au fost lente şi inegale în ultimele 24 de ore”, a mai spus responsabilul american, citat de Agerpres.