Înalt comisar ONU: Tortură şi rele tratamente continuă să le fie aplicate deţinuţilor în Venezuela

Închisoare. Penitenciar
16 March 2026, 18:40

Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului Volker Turk a afirmat luni că în Venezuela se practică în continuare tortura şi detenţia ilegală, transmite AFP.

“Mulţi venezueleni sunt încă închişi arbitrar (…) Oficilul meu a primit informaţii despre tortură şi rele tratamente care continuă să le fie aplicate deţinuţilor, în special în centrele Rodeo 1 şi Fuerte Guaicapuro” de lângă Caracas, a spus el în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

“Această situaţie este profund îngrijorătoare”, a adăugat el, cerând autorităţilor venezuelene “să îi elibereze imediat şi necondiţionat pe toţi cei deţinuţi arbitrar”.

Conform organizaţiei neguvernamentale Foro Penal, în Venezuela mai sunt 508 deţinuţi politic, inclusiv militari şi cetăţeni străini.

Turk a salutat legea amnistiei promulgată la Caracas în 19 februarie de preşedinta interimară Delcy Rodriguez, sub presiunea Statelor Unite; actul normativ ar trebui să permită eliberarea celor închişi din motive politice.

Guvernul venezuelean a anunţat săptămâna trecută că a eliberat 7365 de deţinuţi, iar înaltul comisar pentru drepturile omului a recunoscut că legea este un pas către “corectarea anumitor greşeli din trecut”. El a cerut însă mai multă transparenţă şi a cerut lista oficială a celor eliberaţi şi accesul nerestricţionat în mai multe centre de detenţie, de care Oficiul său nu a beneficiat deocamdată.

“Împărtăşesc uşurarea celor eliberaţi şi a apropiaţilor lor, dar detenţia lor era inadmisibilă. Sper că această practică va înceta definitiv şi că autorităţile vor lua măsuri pentru garantarea libertăţii de opinie”, a mai spus Turk.

Trump dezvăluie că SUA au folosit o nouă armă în operațiunea de capturare a lui Maduro: “discombobulator”

Președintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat sâmbătă, că armata americană a folosit un nou tip de armă în operațiunea prin care a fost capturat președintele venezuelean Nicolas Maduro, armă despre care a susținut că a scos din funcțiune echipamentele militare ale armatei venezuelene, relatează agenția EFE.

După atacul american din 3 ianuarie, în cursul căruia a fost arestat preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, autorităţile din Venezuela au decretat starea de urgenţă, care permite în special arestarea oricărui susţinător al incursiunii Statelor Unite. Turk a arătat că “forţele de securitate şi grupări armate civile s-au servit, se pare, de această stare de urgenţă pentru a desfăşura acţiuni invazive care au contribuit la instaurearea unui climat de teamă în rândul populaţiei”.

Comisarul a cerut reevaluarea decretului respectiv pentru verificarea “necesităţii şi a proporţionalităţii”, precum şi abrogarea legii privind controlul organizaţiilor neguvernamentale, despre care a apreciat că “afectează în continuare capacitatea societăţii civile de a acţiona în siguranţă şi libertate”.

Turk a salutat decizia de a acorda vize de intrare personalului Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, luată în 3 martie la Caracas în cadrul tratativelor pentru redeschiderea unui birou al acestei instituţii în Venezuela. El nu a precizat dacă măsura implică redeschiderea iminentă a biroului din care personalul a fost expulzat în februarie 2024. Preluare Agerpres

Doctrina care schimbă din nou lumea. Cum justifică Trump intervenția în Venezuela

Donald Trump a invocat un principiu geopolitic vechi de peste 200 de ani – Doctrina Monroe – pentru a justifica intervenția în Venezuela și arestarea liderului Nicolás Maduro. Dar ce este, de fapt, această doctrină și de ce are un impact atât de mare în politica internațională? Să trecem în revistă originile, evoluția și efectele reale ale unei politici care a modelat relațiile Statelor Unite cu America Latină timp de două secole.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite