În Rusia există un Muzeu al Șoarecilor. Colecția de rozătoare cuprinde zece mii de exponate

25 ianuarie 2020, 18:34

Mîşkin este o mica localitate situată pe Volga, la 400 de kilometri de Moscova. Numele este derivat din „mish”, șoarece în limba rusă. A fost firesc să se înființeze aici un muzeu dedicat rozătoarelor.

Instituția a împlinit 30 de ani, perioadă în care a strâns o colecție impresionantă. Primul exponat a fost o statuetă din bronz din India, reprezentând un șoarece. A fost donat de un prieten al fondatorilor. Apoi, muzeul a primit numeroase piese din lumea întreagă.

Liubov Greciukina,  directorul Muzeului Şoarecilor: „Am trimis un mesaj în toată lumea: „Şoareci din toată lumea, uniţi-vă la Mîşkin!”. Şi oamenii ne-au răspuns. Acum avem piese din toate părţile lumii – China, Franta, Mongolia, Japonia, Singapore, Germania şi multe, multe ţări, mai cunoscute sau mai puţin cunoscute.”

Colecția muzeului include figurine mai mici sau mai mari, gri sau colorate din sticlă, ceramică, textile, chiar din ciocolată.

Exista și un șoarece din… pâine. A fost donat de municipalitatea din Stuttgart. Muzeul primește și sute de scrisori prin care oamenii trimit povești, drăguțe sau înspăimântătoare, desigur, despre rozătoare. Sau desene. Unii chiar speră să le vândă și să câștige mici sume de bani, iar muzeografii încearcă să-i ajute.

Muzeul Șoarecilor este și una dintre atracțiile orașului care, în ciuda numelui neașteptat, are o istorie bogată: a fost atestat documentar în 1148. Potrivit legendei, un prinț a adormit pe malul fluviului. A fost trezit de un șoarece și a văzut chiar lângă el un șarpe. Și-a dat seama că micul rozător i-a salvat viața.

Anual, orașul este vizitat de 200.000 de turiști care profită de croazierele pe Volga.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite