In Memoriam. Flori și omagii la doi ani de la moartea lui Alexei Navalnîi

16 February 2026, 19:25

Zeci de oameni s-au adunat la mormântul din Moscova al lui Alexei Navalnîi, la doi ani de la moartea sa într-o colonie penală arctică. Printre cei care l-au omagiat pe activistul rus s-a aflat mama sa, precum și diplomați occidentali. În acest timp, Kremlinul a calificat drept propagandă declarațiile mai multor state europene despre cauza morții lui Navalnîi.

Doi ani au trecut de la moartea lui Alexei Navalnîi, activist anticorupție și critic aprig al Kremlinului. Un grup de rude și susținători s-au adunat la mormântul său din Moscova pentru a-i aduce un omagiu.

Mama lui Alexei Navalnîi și cea a soției sale, Iulia Navalanaia, s-au aflat printre cei îndoliați.

Reprezentanții ambasadelor străine au depus, de asemenea, flori la mormântul lui Navalnîi luni dimineața. Navalnîi s-a stins când executa o pedeapsă de 19 ani pentru conducerea unei organizații extremiste.

În plan internațional, sentința a fost considerată ca fiind motivată politic. În urmă cu două zile, mai multe țări europene au declarat că testele de laborator au confirmat că Navalnîi a fost ucis de o toxină mortală extrasă din broaște exotice pe care doar statul rus a avut mijloacele, motivul și oportunitatea să le utilizeze.

LUDMILA NAVALNAIA – mama lui Alexei Navalnîi: Au trecut doi ani și deja știm cu ce a fost otrăvit. Cred că după un timp vom afla cine a făcut-o. Cu siguranță.

LIVIU IUREA, corespondent TVR la Moscova: Kremlinul respinge categoric acuzațiile unor state europene, care susțin că Rusia l-ar fi otrăvit în mod deliberat pe Alexei Navalnîi. Dmitrii Peskov califică acuzațiile drept părtinitoare și lipsite de orice dovezi.

Potrivit autorităților ruse, decesul lui Navalnîi s-a datorat unei creșteri bruște a tensiunii arteriale pe fondul unor boli cronice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite